O coadă

Standard

Aglomeraţie la casieria UPC din cartierul meu: trei cozi liniştite se arcuiesc în încăperea cu ferestre franţuzeşti. Am în buzunar o scrisoare ce-mi vorbeşte strident de rezilierea contractului într-un termen foarte scurt, în caz de neplată. Mă aşez abătut în extremitatea unuia dintre şiruri, şir care se termină în biroul portocaliu al unei casiere cu voce copilărească. În faţa mea e un tip solid. Pe mâneca stângă a jachetei lui albastre e cusută emblema Direcţiei Vămilor. Îndată după mine vine o tânără care răspândeşte un miros plăcut de lăcrămioare.

De pe cartonul lucios al unui afiş imens, râde cu poftă, nebăgat în seamă de nimeni, Horia Brenciu.  Graţie intrigii brutale a unui film turcesc, o plasmă de perete aspiră spre dreapta privirile câtorva dudui. Din faţa ghişeelor se aud clar nume de persoane şi de străzi: „Neagu – Valea Albă”, „Constantin de pe Bujorului”, „Varga – strada Mugurului”. Recitările, din picioare şi cu ochii plecaţi către funcţionarele aşezate, au aerul dezagreabil al predării unei teze inconsistente.

Nu îmi plac îngrămădirile de oameni, fie ele şi temperate, prins în ele îmi vine în gând o expresie a cărei sursă am rătăcit-o: „un elan înnămolit într-o mlaştină”. De obicei, o coadă care înaintează melcuit e un mojar în care se amestecă monologuri justiţiare, pledoarii pentru căderea guvernului sau doar a vreunui ministru, temeri întunecate referitoare la prăbuşirea străzii Traian ori la „foamea” găurilor negre din tunelurile Elveţiei, lamentări despre gunoiul lăuntric (al celorlalţi), zeflemele la adresa garderobei dnei Elena Udrea şi encomioane agăţate de haina de camuflaj a dlui Mazăre, argumentaţii şontâcăite şi perplexe pentru confiscarea averilor prelaţilor şi pentru reinstituirea pedepsei cu moartea, digresiuni despre criză, clăbuc fotbalistic. Ei bine, nu! Coada noastră se prelinge lent către izbăvitoarele mese portocalii, dar nimic de acest gen. Cei mai mulţi îşi ţin gândurile pentru ei, iar asta mă consolează un pic.

Vara indiană a cugetului meu dispare însă în momentul în care vameşul masiv ajunge la ghişeu. E cătrănit rău pe „mediabox” (orice ar fi asta), vrea mai multe programe TV, de fapt mai puţine la calupul muzici şi mai multe la cele de sport şi „de discovery”. Funcţionara: „Nu se poate.” Vameşul: „Sunteţi în evul mediu.”  Nu îl satisface nici viteza de „upload” a legăturii la Internet: „Deci, eu am câte ceva de arătat amicilor şi … nu pot. Înţelegeţi?!”. Tergiversări, sublinieri pe pliante, comparaţii, surescitare. Fugit tempus. Celelalte cozi înaintează binişor. Bărbatul revine la „serviciile de televiziune” şi se decide pentru două „mediabox-uri”, fiecare doldora de canale sportive. Aşa, într-o doară, solicită şi garnitura de canale de divertisment concupiscent, „pasione”. Contract nou, lectură cu degetul, explicitarea cuvîntului „incertitudine”, semnături, satisfacţie nedisimulată: „Chiar mersi, doamnă!”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s