Arhive zilnice: 21 iunie 2012

Catarge

Standard

Întâlnire amicală cu un grup de foşti colegi de liceu, la restaurantul Terasa Colonadelor: 25-30 de bărbaţi, cei mai mulţi ofiţeri de marină, comercială sau militară, în jurul unei mese lungi, din lemn lăcuit, sub o galerie de iederă şi caprifoi. Cu câţiva, care mi-au fost colegi şi în facultate, întreţin o legătură palidă, pe alţii însă nu i-am revăzut de la terminarea liceului. Ne tatonăm cu întrebări convenabile şi uşoara stânjeneală iniţială se topeşte.

Comandăm sticle, umplem pahare, ciocnim. Vorbim tare pentru a birui dihăniile sonore care se scurg necurmat din saloanele localului. Facem poze şi evocăm amintiri suculente. În mod surprinzător, deşi au trecut 25 de ani, amintirile sunt chiar după colţ, a fost de ajuns să văd câteva figuri pentru a descuia pliul memoriei în care se afla pitulată cronica personală a celor patru ani de liceu. Patru ani care n-au însemnat doar profesori, manuale şi lecţii, teze şi note, practică agricolă şi spectacole în onoarea conducătorilor „iubiţi”, filme video şi „reuniuni” dansante, ca pentru orice licean al anilor 1980. Au însemnat şi dormitoare elefantine în care ne lipsea intimitatea, şi omniprezente sonerii stridente, şi înviorare zilnică, înainte de răsăritul soarelui, şi nopţi de planton, cu contabilizarea bocancilor drept sarcină centrală, şi mese îngurgitate contra cronometru, şi variate umilinţe încadrate la categoria „ordinelor care nu se discută”, şi uniforme roase de câteva generaţii, şi bilete de învoire în oraş, deloc uşor de obţinut, şi pas de defilare, şi ofiţeri cu purtări de raşpile, şi gradaţi încredinţaţi că odată cu tresele au primit şi dreptul de a abuza.

E fără dubiu că avem gusturi, pasiuni, morale, conturi, vieţi diferite, iar nodul care ne leagă e slab. Însă nu e desfăcut. Suntem la jumătatea vieţii, vârsta la care unii psihologi plasează un acut zbucium sufletesc. Mă întreb dacă vreunul dintre noi e prins în asfixia vieţii deşarte sau în vârtejurile şuvoiului social. La lumina felinarelor colonadei observ feţele colegilor. Firele albe au dat buzna în părul şi bărbile celor mai mulţi. Dar, niciun catarg nu pare frânt de valuri şi vânturi, îmi spun zâmbind. Limbile reci ale nopţii se întind peste noi, printre braţele contorsionate ale iederei. Trag în piept parfumul florilor descopciate de caprifoi şi mă las ușor pe toboganul musaferelei noastre vesele: „Vinul!!”