Arhivele lunare: iulie 2012

Scorţişoară

Standard

Fugă de arşiţa nemiloasă sub coroana imobilă a unui castan, la o terasă amenajată chiar lângă zidurile reînălţate ale vechii Curţi Domneşti din Târgovişte. Savurăm o limonadă rece şi foarte concentrată. Acordurile unei trupe rock răpăie la difuzoarele terasei. Un băieţel de 8-9 ani, cu genunchii juliţi şi gura plină de „Margherita”, îşi face drum şerpuit printre mese, cu capul dat pe spate: scrutează îndelung cerul, urmărind un stol mare de ciori. „Uite! – îi auzim la un moment dat vocea peltică – parcă e scorţişoară în lapte”.

Invitaţie

Standard

Strasbourg, iunie 2011. Pe strada Aurarilor, în Librairie de l’Amateur, răsfoiesc un album de Tom Wesselmann, Memoires d’Hadrien al lui Marguerite Yourcenar şi poeziile lui Rimbaud, învârt un stativ silenţios cu vederi frumos rânduite, privesc cu jind la un stilou Balmain albastru, cumpăr un semn de carte din piele albă, brodată cu aţă vişinie, precum vechile pieptare ţărăneşti de la noi. Vânzătoarea îmi picură restul în palmă şi, surâzătoare, mă invită să revin. Ca şi cum m-aş teme că oferta se poate anula în orice moment, răspund repede că sper. Şi multumesc.

Scânteie

Standard

”Ce să fac? Hârtii”, mi-a răspuns. ”Mi s-au bulbucat ochii de atâtea calcule”. Numaidecât, o imagine veche de ani de zile s-a desprins de sub oblonul uitării şi s-a alăturat cuvintelor ei: împresurată de dosare cenuşii şi îngrozitoare, aplecată către ecranul computerului şi absorbită de un complicat caroiaj de cifre, cu buzele întredeschise fremătând în ritmul lecturii numerelor, cu respiraţia neregulată ca înaintarea unui vapor cu un zbat frânt. Umerii bronzaţi, trupul adunat în scaun, trudit, însă nu schimonosit, frumuseţea ei delicată neatinsă de ameninţarea operaţiilor matematice. Cu un gest scurt, ca o tresărire, şi-a îndepărtat o şuviţă de pe frunte şi şi-a şters un bob de transpiraţie din puful de deasupra buzei superioare. A întors capul spre mine, atunci i-am văzut ochii injectaţi şi scânteia lor înlăcrimată.

Înfiorat la gândul insistenţei mele dincolo de limita pertinenţei, am lăsat cuvintele ei să pâlpâie câteva zeci de secunde în fereastra messenger-ului. I-am răspuns apoi simplu şi scurt, doar cât să cuprind în cuvinte gustul minunat al tandreţei.