Arhive zilnice: 24 octombrie 2012

Vedete

Standard

Un fost coleg de şcoală militară mă invită să particip la Ziua Vedetistului. Nu e vorba de sărbătoarea covorului roşu şi a „stelelor”, ci de cea a marinarilor care lucrează ori au lucrat la bordul acelor nave militare de asalt, zvelte şi rapide, numite generic „vedete”. Amicul, care şi-a păstrat râsul grunzuros, optimismul viguros şi supranumele franţuzit Maître, mă asigură că întâlnirea va fi una a parităţii afabile: rezerviştii vor sta la taifas cu maiştrii, comandorii şi matrozii vor bea vin din aceleaşi carafe, amiralii vor aştepta sfârşitul frazelor aspiranţilor pentru a-şi spune părerea.

„Nu ştiu, Maître, am ieşit de multă vreme din rolul ăsta”, îi zic. „Trecutul meu de vedetist e foarte spălăcit, am uitat tot ce ştiam despre navigaţie, nave, torpile şi celelalte. Probabil că aş avea dificultăţi în a recunoaşte chiar şi vaporaşul pe care l-am condus odinioară. Şi-apoi, după ce mare parte dintre vedete au fost mătrăşite, soareaua asta îmi pare a fi o reuniune la capul agonizantului”.

„Poate că ai dreptate”, îmi răspunde. „Dacă îmi spui că nu-ţi bate inima mai tare atunci când îţi aduci aminte de felul cum, pe mare liniştită, cereai toată viteza şi ridicai torpilorul pe aripă, eu îmi retrag invitaţia”.