Arhive zilnice: 5 noiembrie 2012

Despre inconvenientele morţii – Umberto Eco

Standard

Sunt dintre cei care nu regretă vremea tinereţii (sunt bucuros că am trăit-o, dar n-aş dori s-o iau de la capăt), deoarece astăzi mă simt mai bogat decât am fost cândva. Încât, gândul că în clipa în care mor toată această experienţă se va risipi e un motiv de suferinţă şi de teamă. Şi chiar gândul că urmaşii mei vor şti cât voi fi ştiut şi eu, dacă nu mai mult, nu mă consolează. Ce risipă, zeci de ani cheltuiţi pentru a construi o experienţă, după care se azvârle totul. E ca şi cum ai arde Biblioteca din Alexandria, ai distruge Luvrul, ai face să se scufunde-n mare preafrumoasa, preabogata şi preaînţeleapta Atlantidă.

Leacul găsit pentru această tristeţe este lucrarea. Tu mori, dar mare parte din ceea ce ai acumulat nu se va pierde, laşi un manuscris într-o sticlă. Rafael a murit, dar felul în care ştia să picteze se află încă sub ochii noştri, şi tocmai fiindcă el a trăit a fost cu putinţă ca Manet sau Picasso să picteze fiecare în felul său. N-aş vrea ca această consolare să capete conotaţii aristocratice sau rasiste, ca şi cum singurul mod de a învinge moartea ar fi doar la dispoziţia scriitorilor, a gânditorilor, a artiştilor… Chiar şi cea mai umilă fiinţă poate să se străduiască să-şi lase propria experienţă drept moştenire fiilor, transmiţând-o fie şi prin viu grai sau prin puterea exemplului. Noi toţi vorbim, ne povestim unul altuia, uneori îi deranjăm pe ceilalţi impunându-le amintirea experienţelor noastre, tocmai pentru a nu fi pierdute.

Şi totuşi, oricât aş putea să trasmit povestindu-mă şi povestind (chiar scriind aceste câteva rânduri), chiar dacă aş fi Platon, Montaigne sau Einstein, oricât aş scrie sau spune, n-o să transmit nicicând totalitatea experienţei mele trăite – de exemplu, senzaţia pe care am încercat-o dinaintea unui chip iubit sau revelaţia pe care am avut-o în faţa unui apus de soare, şi nici măcar Kant nu ne-a transmis pe deplin ceea ce a înţeles contemplând cerul înstelat de deasupra sa.

Acesta este adevăratul inconvenient al morţii, şi chiar şi filosoful este încercat de tristeţe. Încât fiecare dintre noi încearcă să-şi dedice viaţa proprie reconstruirii experienţei pe care ceilalţi au risipit-o murind. Cred că aceasta are de-a face cu curba generală a entropiei. Aşa e, aşa merg lucrurile şi nu-i nimic de făcut. Până şi filosoful trebuie să admită totuşi că în moarte există oarecare disconfort. (Din volumul „Înainte ca racul”, traducere de Geo Vasile)