Duminică. Un pic după lăsarea întunericului, după o vizită în cartier, zoresc spre casă şi prind din urmă un vecin. Are pasul şovăitor şi se tânguie dezinvolt, baritonal: „Bună seara, iubito, te aştept ca şi cââând…” E turmentat. Îmi întinde mâna şi mă priveşte de parcă m-ar recunoaşte. Cu numele nu o nimereşte însă.
„Ce mai faci?”, îl întreb stânjenit.
„Mişcare…”, răspunde vesel, ţinându-se strîns de mâna mea în timp ce corpul îi şerpuieşte fără graţie. „Doctorul…, doctorul mi-a recomandat să fac mai multă mişcare. Şi ascultă la mine… Pe două cărări e mult de mers… E fooooarte mult de mers…”
