Vitalitate

Standard

Când vine vorba despre episoadele cedării unor bucăţi de ţară fără luptă, românii nu vorbesc de laşitate ori slăbiciune, ci de responsabilitate şi gândire rece, matură. Se afirmă, de pildă, că în 1940 împrejurările erau câinoase, iar existenţa statului nu putea fi asigurată decât prin acceptarea solicitărilor teritoriale ale sovieticilor, ungurilor, bulgarilor, opoziţia fiind sinucidere curată.

Recent am găsit şi o altă explicaţie la scriitorul şi criticul literar Alex Ştefănescu. „Eu chiar cred”, zice domnia sa, „că resemnarea românilor, lipsa lor de reacţie la diverse pierderi este şi o expresie indirectă a vitalităţii lor. Un popor fără vlagă nu cedează nimic, nu face nicio concesie şi nu tace atunci când i se ia ceva. Dar un popor cu multă viaţă în el, talentat şi capabil, cum este în mod evident poporul român, acceptă nepăsător să piardă. De ce? Pentru că are de unde.”

Numele acestei subtile teze ar putea fi „vitalitatea risipirii”. Ori, mai puţin abstract, „românul viguros, duios şi galanton”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s