Arhivele lunare: mai 2013

Balzac

Standard

OLYMPUS DIGITAL CAMERAÎntr-un jurnal pe care-l ţineam în anii pubertăţii (cu accent evident pe neastâmpărul vacanţelor) găsesc următoarea însemnare, datată mai 1980:

„Chiar adineauri am văzut la televizor o cursă hipică, adică de cai cu călăreţi. Caii erau toţi închişi la culoare, frumoşi şi foarte încordaţi. Jocheii erau mici şi slabi şi stăteau aplecaţi în faţă pe gâtul cailor, cum am vrut şi eu să stau la Raciu, pe calul de la CAP, dar n-am reuşit. Ca să ascult mai bine cavalcada, am dat sonorul la maxim, deşi asta nu prea i-a convenit mamei, care buchisea o altiţă. Am simţit cum inima îmi bate năvalnic, căci cursa a fost foarte palpitantă. Nu mi-a plăcut că unii jochei îşi loveau în neştire căluţii cu nişte biciuşti. Asta mai ales spre sfârşitul cursei, când se vedea linia de finiş. A câştigat calul Balzac, care a primit o coroană cu flori, cum primim şi noi la premiul I, dar nu pe cap, ci agăţată de gât.”

Grauri

Standard

De cum a înflorit, cireşul nostru a fost luat în stăpânire de un stol măricel de grauri. O vreme, păsările au fost destul de liniştite, singurul semn al prezenţei lor erau florile albe cu pistilurile smulse care cădeau la răstimpuri în iarbă.

Acum cireşul a dat în pârg, iar graurii s-au dezlănţuit: fojgăie printre ramuri, ţipă strident ori cârâie monocord, ciugulesc fructele zemoase. Niciuna dintre încercările noastre de a-i alunga nu a dat rezultate, păsările s-au obişnuit rapid şi cu uşuitul, şi cu bătăile puternice din palme, şi cu tocănirea răsunătoare a unei scânduri cu un retevei, şi cu scuturarea nervoasă a unei tălăngi improvizată dintr-o cutie babană de conservă. Ba chiar şi cu bolovanii proiectaţi spre bolta copacului: zbor scurt spre un nuc masiv din apropiere şi, după câteva minute, planarea mută îndărăt la coroana ademenitoare a cireşului. Renunţăm la „bătălie”, la urma urmei, îmi zic, e destul şi pentru ei şi pentru noi.

Într-o seară, mângâind rufele de pe culme, pentru a le aprecia zvântarea, îmi atrage atenţia una dintre cămăşi. Pe piept, chiar sub umărul drept, a apărut o mică pată roşie, ca amprenta unui deget rănit de copil. O parte din „carnea” cireşei bătută de ciocul păsării a rămas prinsă pe pânza albă tighelită cu fir azuriu.

Flori galbene

Standard

papadiiNu e o întâmplare că plantele entomofile de primăvară, marea lor majoritate, au flori galbene, susţin botaniştii. Motivul ţine de albine, pe care plantele caută să le atragă pentru polenizare.

Albinele au cinci ochi şi văd diferit de noi lumea înconjurătoare, dar percep formele şi culorile obiectelor, inclusiv, evident, pe cele ale florilor. Însă, primăvara, intensitatea mai redusă a luminii solare le îngreunează desluşirea culorilor. Situaţia e similară, probabil, aurorei şi amurgului din zilele de vară. Există totuşi o şansă: culoarea galbenă rămâne vizibilă pentru albine chiar şi în lumina mai slabă a tinereţii anului. De fapt, apidele văd florile aurii în două culori dispuse concentric: un inel alb care împresoară o pată roşie, ceea ce înseamnă că florile se înfăţişează ca ţinte, indicatoare pentru ghidarea zborului şi „aterizarea” albinelor culegătoare între staminele încărcate de jar.

Facultative

Standard

Sora mea cea mare, profesoară de biologie la un liceu din Codlea, îmi spune că de câţiva ani greşelile de gramatică din extemporalele pe care le dă  elevilor sunt tot mai grosiere, aşa că a luat hotărârea să le corecteze. „Tacit şi fără să scad din notă, nici nu prea aş avea din ce. Reacţia elevilor e îndeobşte de mirare şi dezaprobare: Haideţi, doamna, nu ne mai înroşiţi aşa! sau Ce atâta caz, profa, doar nu suntem la română!! E vorba de ceva elementar, le răspund, să vorbim corect limba. Important e ce spui, nu cum spui!, îmi zice unul mai filosof într-o zi. Cum ar veni, gramatica şi coerenţa sunt facultative. Nu-i de mirare că mulţi nu sunt în stare să formuleze nici gânduri foarte simple, gângăvesc şi îşi contorsionează frazele ca-ntr-o piesă absurdă.”