Balzac

Într-un jurnal pe care-l ţineam în anii pubertăţii (cu accent evident pe neastâmpărul vacanţelor) găsesc următoarea însemnare, datată mai 1980:

„Chiar adineauri am văzut la televizor o cursă hipică, adică de cai cu călăreţi. Caii erau toţi închişi la culoare, frumoşi şi foarte încordaţi. Jocheii erau mici şi slabi şi stăteau aplecaţi în faţă pe gâtul cailor, cum am vrut şi eu să stau la Raciu, pe calul de la CAP, dar n-am reuşit. Ca să ascult mai bine cavalcada, am dat sonorul la maxim, deşi asta nu prea i-a convenit mamei, care buchisea o altiţă. Am simţit cum inima îmi bate năvalnic, căci cursa a fost foarte palpitantă. Nu mi-a plăcut că unii jochei îşi loveau în neştire căluţii cu nişte biciuşti. Asta mai ales spre sfârşitul cursei, când se vedea linia de finiş. A câştigat calul Balzac, care a primit o coroană cu flori, cum primim şi noi la premiul I, dar nu pe cap, ci agăţată de gât.”