Arhive zilnice: 24 iunie 2013

Răsplată

Standard

Era pe cale de a absolvi un masterat în capitală. Scriindu-şi lucrarea de disertaţie, mi-a cerut sprijinul pentru realizarea unui mic studiu sociologic, care să-i confirme, ori infirme, câteva ipoteze despre cititorii bibliotecii. Nu că aş fi mai deştept – nu sunt –, ci fiindcă am făcut studii în domeniu. Am ajutat-o cu plăcere, exclusiv cu poveţe, i-am urmărit cu interes traseul investigaţiei şi ne-am mirat împreună văzând sensul rezultatelor. A susţinut lucrarea şi m-am bucurat să aflu că a fost apreciată de comisia de examinare: notă maximă!

După vreo două săptămâni, ne întâlnim întâmplător şi, uşor amuzată, îmi spune fără ocol, cum îi e felul, că m-a visat: deschisese o şampanie şi îmi turnase, bine dispusă, într-un pahar înalt – recunoştință pentru ajutorul oferit. Să bei șampanie în visul unei fete frumoase, iată o răsplată cu adevărat preţioasă.