Vijelie feroce. Ore în şir, zi-noapte-zi-noapte, plouă cu găleata şi bate vântul necurmat, înverşunat, nehotărât asupra direcţiei. Toţi copacii din grădină suferă cumplit, dar cel mai chinuit este cireşul. Cu ramurile încărcate de frunze şi coroana desfăşurată larg, e ca o pânză rămasă întinsă pe catargul unei corăbii, sub şartul furtunii. Se zbuciumă şi se apleacă mult, crengile lui se freacă puternic de ţigla acoperişului, ameninţat să fie scos din rădăcini şi prăvălit peste casă.
Din fericire, nu cedează. După ce trece urgia, cireşul ostenit rămâne înclinat. Nu e învins, însă e rănit mortal: e despicat în două, iar trunchiul lui gros nu mai poate fi îndreptat. Suntem nevoiţi să îl punem jos. Când pământul se mai zvântă, vine o echipă de muncitori veseli, cu o drujbă grea. Pentru ei e doar o treabă de rezolvat. Pentru noi e o mică nenorocire. La sfârşit, cu cireşul ciopârţit la picioarele noastre, tăietorii opresc maşina infernală, se scutură de rumeguş şi îmi cer plata. O sumă mult prea mare, pe care o plătesc fără să murmur vreun protest.
Blogul lui Alexe 
Ciresul din gradina? Ce mandru era el de roadele bogate pe care vi le-a oferit!! Frumoasele si gustoasele lui fructe pareau globulete in bradul de Craciun. Ce pacat! Ce trist!
Da, el e din pacate! 😦 Era tare frumos, intr-adevar, cel mai mult imi placea primavara cand se umplea de flori. Ne-au ramas de la el niste borcane cu dulceata si altele cu compot.