Arhivele lunare: noiembrie 2013

Şezătoare

Standard

E de bonton să întâmpini toamna cu o natură statică de obiecte ce ţin de recoltă şi ţărănie, un aranjament de roade şi artefacte plasat într-un loc vizibil, acasă ori la birou: o strachină cu nuci şi castane sălbatice, un şir indian de tărtăcuţe netede sau buburoase, câteva gutui pe un pat de ţipirig, o ulcea cu tufănele, o păpuşă din pănuşi şi mătase de porumb, un coş cu imortele şi pălării zbicite de floarea-soarelui, un bostan înconjurat de ramuri de lemn-câinesc şi frunze multicolore. Au căutare şi instalaţiile de dimensiuni mai mari, una dintre aleile magazinului Cora găzduieşte încă un car bătrân, vârfuit cu baloţi de paie şi dovleci plăcintari babani. (Deşi lăcuit fără măsură, carul pare bine recondiţionat, păstrând chiar şi jugul cu resteie şi lane, tocit de grumajii boilor.)

Aceste montări Ikebana neaoşe sunt, în genere, destinate privirii, însă, într-o mică librărie din cartierul meu, am găsit una care are şi o luminoasă parte practică. Două-trei târne cu ciocani de porumb au fost răsturnate într-un colţ, de-a dreptul pe podeaua încăperii încărcate de cărţi, iar în jurul grămezii au fost rânduite câteva scaune mici, rotunde, cu trei picioare şi încă unul cu spătar înalt, din lemn masiv, traforat cu două inimi. (Când am ajuns eu, pe blatul scaunului mare dormea, încovrigată, o mâţă cu blana tărcată alb-gălbui, foarte îngrijită. E motan, am fost informat, şi îl cheamă Măturică.)

Ideea minunată e că picii care intră în librărie sunt îmbiaţi să ia loc pe scăunele, să ajute (vorba vine) la depănuşarea ştiuleţilor şi, mai ales, să asculte ceva citit de librărese. Cum scena şezătorii are deja câteva săptămâni, unii copii din vecinătate s-au obişnuit să vină, câte doi sau trei, anume pentru poveşti, basme, fabule, poezii.

Aşezător

Standard

Primesc la birou vizita câtorva universitari tineri din Bulgaria. Motivul este unul aparte. Universitatea din Silistra, unde predau musafirii, pregăteşte înfiinţarea unei facultăţi de limba şi literatură română, iar delegaţia caută în Constanţa sprijin: lectori dispuşi să instruiască studenţii bulgari, cărţi potrivite, poveţe, programe comune etc. Luat pe nepregătite le promit o importantă şi neîntârziată donaţie de documente şi ajutor în achiziţia de cărţi şi seriale româneşti. Ca să nu-i las cu mâna goală, scot de pe poliţele personale toate cărţile scrise de români, aflate în stare bună. Volume de Cioran, Blaga, Bacovia, Cărtărescu, Patapievici, Simona Popescu, Ioana Pârvulescu, Andrei Pleşu, Doinaş, Vişniec, Muşina, Dumitru Crudu ş.a., cele mai multe cumpărate, dar destule primite la rândul meu. Întocmesc astfel un pachet măricel pe care li-l ofer.

O doamnă cu ochii de un albastru intens, care vorbeşte foarte bine româneşte mărturiseşte că e prima donaţie de carte pe care o primesc, prima „piatră” la temelia bibliotecii noii facultăţi, aşa că mă socoteşte un „aşezător” al bibliotecii. Sunt foarte mândru de acest titlu.

Corcoduş

Standard

OLYMPUS DIGITAL CAMERAE aproape mijlocul lunii noiembrie, dar vremea e neaşteptat de frumoasă. Şi nu de ieri de azi, sunt trei-patru săptămâni de când soarele străluceşte în voie şi temperaturile se menţin ridicate.

Un corcoduş voinic, crescut prin cine ştie ce întâmplare în preajma bibliotecii, a înflorit. Nu e însă înflorirea primăverii, bogată, înfocată, puternic înmiresmată şi întovărăşită de roboteala veselă a albinelor. Puţine şi răzleţe flori s-au ivit spre vârfurile ramurilor tinere, printre mănunchiuri de frunzuliţe crude. Doar câteva ţăndări argintii, semn că arborele simte că e amăgit.

Tort

Standard

Pentru ziua băiatului meu, comand la cofetăria „Crizantema” un tort mare de ciocolată, cu blat însiropat de amandină, fără brizbizuri, doar o dedicaţie simplă: „La mulţi ani, Mircea!”. Grăbit şi nerăbdător, ajung la ora stabilită, dar mă bosumflu constatând că lipseşte virgula din înscrisul, altfel frumos, realizat cu frişcă fină.

„Păi şi?! E doar un muştuc de albeaţă”, zice vânzătoarea.

„E important”, încerc eu, „e aniversarea lui, vin copii, fac poze, le pun pe facebook…, pot să-l ironizeze… Tocmai că e mic, adăugaţi-l, vă rog!”

„Nu se poate, laboratorul este închis la ora asta. Dacă vreţi, cumpăraţi de aici de la Kaufland nişte frişcă şi scrieţi dumneavoastră singur tot ce vreţi: cu drag, cu sănătate, cu virgulă… Da’ unde zici că trebuia virgulă? Aiiici??? De unde până unde? Fugi, domne, cu corectitudinea ta la şcoala de fete, c-am mai citit şi noi din Cărtărescu. E foarte bine aşa, e de nota zece, zece cu doi de plus. Uite bonu’: patruşopt de lei. Hai, domne, că m-aşteaptă lumea! Altu’, vă rog!”

Şi când ies, destul de binedispus, fără să înţeleg prea bine de ce, o aud în spate, adresându-i-se cuiva: „Cică mai voia un moţ din gramatica veche”.