O prietenă îmi face cadou un ceas de masă, împlinindu-mi astfel o dorinţă mai veche. E un Slava cu balansier, cadran luminos şi sonerie puternică, numai bună să trezească o casă de somnoroşi ca a noastră. A aparţinut uneia dintre bunicile amicei mele şi aflu că doamna, o foarte bună şi foarte pedantă profesoară de limba franceză, l-a folosit cu predilecţie la lecţiile particulare pe care le dădea. Nu pentru a-şi teroriza învăţăceii cu ghilotina limitelor, ci fiindcă îşi desfăcea temele în părţi, subpuncte, etape, fiecare cu tempoul şi răstimpul ei, la care ţinea cu tot dinadinsul.
După primele dimineţi în care clopoţelul lui ne-a băgat în sperieţi, pentru a-l stăpâni, i-am pus un nume zavragiului. E împrumutat dintr-o frumoasă nuvelă a lui Michel Tournier, atestându-i astfel vechea legătură franceză: „Le Coq de bruyère”.
Blogul lui Alexe 