Muncuţă

Într-o mică patiserie de pe Ştefan cel Mare, chiar când deschid gura să comand o bucată de plăcintă dobrogeană cu iaurt gros, sună tare mobilul vânzătoarei. Tânăra filiformă face un semn spre coada de pofticioşi, îşi scoate cu gesturi fine mănuşa de celofan şi duce telefonul la ureche.

„Nu pot acum, sunt la muncuţă!”, zice iute şi pune capăt convorbirii întorcându-se zâmbitoare către mine. Muncuţă??!! Simt că mă-nfloreşte alintatul ăsta, aşa că pe lângă plăcintă cer şi o băscuţă. Cu dulceaţă de mure.

Ceaţă

Negură compactă, vineţie deasupra apelor mării. Mânată de un vânt slab dinspre răsărit, ceaţa se insinuează pe străzile din buza falezei, însă căldura caselor, a pavimentelor, a copacilor, a râurilor de maşini o destramă cu uşurinţă, ca pe-o flanelă uzată. Marea asudă rece şi abundent, dar oraşul rămâne însorit şi primăvăratic, amuzat parcă de bosumflarea ei.

Guguştiuc

Zgomote intermitente şi moltonate, ca de rufărie scuturată uşor, ne atrag atenţia în spatele şopronului: un guguştiuc se zbate să scape din captivitatea unor araci legaţi mănunchi şi rezemaţi de gard. Mă coţopenesc pe uluci, îl eliberez din capcana parilor înalţi şi-l aşez pe-o creangă a mesteacănului de alături să-şi potolească zbuciumul. E deja întuneric, aşa că pasărea rămâne să petreacă noaptea acolo, pândită o vreme, din iarbă, de pisicile noastre.

În ziua următoare înţelegem că accidentul a fost unul „de muncă” – guguştiucul trebăluieşte de zor să-şi închege un cuib în căuşul format de vârfurile prăjinilor.

În recreaţie

Şedinţă cu părinţii elevilor din clasa băiatului meu. În locşorul pentru ghiozdan al pupitrului la care mă aşez, găsesc un caiet studenţesc cu coperţile vărzuite. Pe jumătate plin cu notiţe scrise de mai multe mâini, e un soi de jurnal de recreaţie, vechi de doi ani, ţinut de elevul de serviciu, probabil la indicaţia şi pentru înştiinţarea dirigintelui.

Citesc cu nesaţ. Credeam că ştiu cum arată interstiţiile orelor de curs ale unui grup de şcolari de-a cincea, dar descopăr că mă înşel. Şi mă ia cu frig: geam spart, picioare repezite în uşă, scaune izbite de podea până la ruina lor, neoane făcute cioburi, bancă ruptă, „măgăruş” cu fesurile şi şepcile colegilor, scaune trase de sub ocupanţii lor (urmate de căzături urâte), păhărele de iaurt lansate ca proiectile spre o ţintă desenată pe tablă, buşeli, îmbrânceli, gâlcevi, bătăi de joc, palme, picioare şi alte „drăcovenii”. Una dintre ultimele însemnări mă lasă năuc: (Am înlocuit numele reale ale actorilor cu unele fictive.) „Astăzi a fost o zi obişnuită cu excepţia faptului că Evelina l-a muşcat pe Gabi Ioniţă de picior”.