Te-duc-te-duc

Standard

După ani buni, călătoresc cu trenul şi remarc repede că fondul sonor e schimbat: lipseşte cunoscutul refren „te-duc-te-duc, te-duc-te-duc” al roţilor de tren, locul i-a fost luat de un fâşâit continuu ca de cişmea lăsată deschisă prin vecini. Şeful de tren ştie de ce şi îmi explică. Până de curând, şinele, ţinute cap la cap de nişte legături complicate numite joante, erau niţel distanţate. Asta făcea inevitabil un mic tangaj al vagoanelor aflate în mişcare accelerată şi de aici percuţia specifică. Modernizarea recentă a căii ferate a însemnat însă, între altele, sudarea şinelor între ele, firele drumului de fier dintre Constanţa şi Bucureşti fiind acum neîntrerupte.

„Operaţiunea de lipire”, adaugă naşul, zâmbind cu subînţeles, „a fost realizată nu de echipe de m’citori români cu letcoane şi electrozi, ci de-o maşinărie nemţească, d’şteaptă, care a potrivit şinele ca la boloboc”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s