Vise

Sala de primire a urgenţelor Spitalului Judeţean Constanţa e aglomerată şi încărcată de mirosuri tari, însă liniştită. Într-un colţ, un bărbat s-a aşezat turceşte pe pardoseala mozaicată. Şi-a întins prânzul pe câteva pagini rupte dintr-o broşură Kaufland. Parizer, hamsii, pâine, marmeladă, o cutie de bere. Faţa şi mâinile îi sunt acoperite de o mâzgă maronie. Un pansament gros îi acoperă urechea dreaptă. Nu bagă în seamă pe nimeni şi nimeni nu-l bagă în seamă. Strânge resturile mesei, apoi scoate din rucsac un fular împăturit. Desfăşurându-l cu grijă, dă la iveală un morman de foi mari, bătute la maşină. Orice ar fi, îl captivează.

Un curent de aer produs de-o targă grăbită împrăştie câteva pagini printre picioarele noastre. Omul se repede după ele. Culeg una şi i-o întind. E-o foaie cu un dialog repezit. „Un roman?”, îl întreb. „Un roman?! Hmmm, nu. Sunt doar visele mele”, răspunde, evitând privirea. Se retrage în colţ, bătând uşor paginile ca să le rearanjeze.