Vizirul

Standard

Patronul atelierului unde ajung pentru schimbul de sezon al anvelopelor maşinii mă asigură că angajaţii lui fac treabă bună şi mă invită să întorc spatele bocănelilor şi şuierăturilor pe un scaun lung, fără spătează, scos pe trotuar, la umbra ştirbă a unui tei. Pe băncuţă e-o tablă de şah, aşa că mă aşez cu băgare de seamă, să nu deranjez piesele aranjate pentru deschidere. Inscripţia, „La turcu”, de pe calcanul clădirii, nu lasă îndoieli despre etnia micului om cu mustaţă groasă. E zâmbitor şi agil, dar pleoapele căzute la jumătatea ochilor bulbucaţi îi dau un aer obosit. Îmi oferă cafea la ibric, rahat lokum (după spusele lui), tăiat în cuburi imense, cam de dimensiunea unor sanpietrini, şi piesele albe. Încălecăm scaunul şi jucăm lent, cu ambiţie. Fără să se sfiască, turcul analizează cu glas tare şi nu fără fineţe, mutările sale virtuale.

Sunt mirat că în loc de „regină” spune întruna „vizir”. Pion, cal, nebun, turn, rege, dar nu regină. Vizir. Şi nu pare să se sclifosească. O prietenă tânără, ardentă a şahului şi câştigătoare de turnee, îmi spune că termenul aduce cu cel folosit de arabi pentru „regină”. Dar că „vizirul” a existat ca atare într-unul dintre strămoşii şahului modern – persanul „şatran” sau „şatrani” – unde era un soi de „regină”, dar avea puteri mai mici.

Un răspuns »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s