O ţigăncuşă venită c-o falcă umflată la cabinetul soţiei e fascinată de Colorata, pisicuţa noastră tărcată, cu ochi când galbeni, când verzi. O mototoleşte şi o dezmiardă apăsat. Pentru câteva minute uită de durerile de măsele: lacrimile i se usucă, iar privirea i se înseninează. Ne roagă, ne imploră să i-o dăruim, promite că va avea mare grijă de ea, c-or să se joace împreună şi-o s-o hrănească „în fiecare zi”. Nuuuu, nu i-o dăm nici ei şi nici bulibaşei. E a noastră, sau noi suntem ai ei, oricum o iubim mult.
Peste câteva zile, fetiţa vine din nou la tratament, de data asta fără tumefacţie, veselă şi cu un pisoi în braţe. E speriat, iar blana parcă-i e făcute din petice miţoase, portocalii, negre, albe, galbene. Aduce niţel cu pisicuţa noastră, dar nu-i deloc cromatica lui naturală: l-a vopsit. „Cu carioci. De la Doru.”, zice serioasă.
Blogul lui Alexe 