Chicuş

Aud şi citesc frecvent cuvântul „mită”. Ca variaţie pentru descrierea „materialului” oferit-primit pentru o favoare se foloseşte mai contondentul „şpagă” (la fel de des) şi cam atât. Nu tu „şperţ”, „plocon”, „peşcheş”, „bacşiş”, „ciubuc”. De fapt, bacşişul e pe de-a-ntregul onorabil (şi impozitabil) de când are drepturi exclusive la efortul coafezelor şi chelnerilor. Cu totul uitat este un alt sinonim, foarte simpatic. Şi e păcat, mai ales că, spre deosebire de cele de mai sus, nu-i împrumutat din alte limbi, ci e ivit dintr-o veche zicere românească.

„Nu-i vorbă, după buget e mică, aşa e… decât tu nu eşti băiat prost; o mai cârpeşti, de ici, de colo; dacă nu curge, pică… Las’ că ştim noi!” îi răspunde Tipătescu lui Ghiţă Pristanda, poliţaiul oraşului, care se lamenta că „renumeraţia” lui, după buget, e mică. Dacă nu curge, pică, iar fiecare picătură cu sunet argintiu e un picuş, sau un chicuş.

Oaspete

La talciocul de duminică, din marginea oraşului, descopăr pe taraba unui buchinist „Progresele Dobrogei dela anexare până astăzi: 1878-1906”, o carte subţire, scrisă şi publicată în 1907 de Leonida Colescu, şeful Serviciului de Statistică din epocă. Spre surprinderea mea, cartea are toate însemnele de posesiune ale Bibliotecii Judeţene Constanţa: număr de inventar, cotă topografică, ştampile, etichete. Vânzătorul, roşcovan şi limbut, e şi actualul proprietar: susţine că a cumpărat-o acum câţiva ani, împreună cu alte câteva sute de volume, de la o „văduvă onorabilă”. Plătesc zece lei şi plec cu lucrarea la subsuoară.

Scotocind prin registre aflu că volumaşul a fost achiziţionat de bibliotecă în 1969 (cu 50 de bani) şi inclus în aşa-numitul fond secret (fond constituit în fiecare bibliotecă de drept public din România comunistă). Împrumutat, nu se mai ştie cui, pe la mijlocul anilor 1980, nu a mai fost primit înapoi şi a fost oficial scos din colecţii în noiembrie 1988. Chiar şi lectura în sălile bibliotecii a cărţilor de la „Secret” era prohibită, nu mai vorbesc de împrumutul lor la domiciliu, însă, atunci, ca şi astăzi, unii obţineau orice şi de oriunde. De ce nu înapoiază oamenii cărţile împrumutate  atunci când nu le înapoiază (fie ele de la amici, profesori ori de la bibliotecă)? Le rătăcesc, uită de ele, ori şi le însuşesc hoţeşte fiindcă le doresc prea tare? Îmi place să împrumut cărţi (să dau şi să primesc) şi mi se pare că luarea cu împrumut, încă mai mult decât cumpărarea, e şi îmbiere grijulie, invitaţie curtenitoare adresată cărţii, iar o carte împrumutată şi nereturnată este un oaspete sechestrat.

Florile-reginei

Răsfoiesc încântat, dar cu mare băgare de seamă, ierbarul cu flori de câmp al surorii mele cea mare. Ghiocei, brânduşe, cicori, bulbuci de munte, flori de nu-mă-uita, ciuboţelele-cucului, sipici, genţiane, piciorul-cocoşului, garofiţe, brebenei, untişor, spălăcioase, clopoţei, trei-fraţi-pătaţi, opaiţe şi multe altele, presate cu mână deopotrivă delicată şi fermă, treptat şi fără întrerupere, începând cu anii studenţiei. Cu siluetele subţiate şi culorile estompate, florile uscate par anluminurile unui manuscris vechi.

Exilată la sfârşitul mapei groase e-o foaie de maculator plină cu flori-de-colţ, mai bine de douăzeci de flori alb-scămoase, presate rău şi lipite alandala cu bucăţi de scoci. Soră-mea, care predă biologia la un liceu din Codlea, îmi spune că acum câţiva ani, înainte de-o corigenţă, un elev i-a pus pe catedră hârtia cu pricina, zâmbitor şi încrezător, nevoie mare, că-i un atu pentru obţinerea notei de trecere. L-a certat oripilată: „Ce ai făcut tu aici e carnagiu, florile astea sunt protejate”. „Creşte altele, doamna!”, a replicat el blând.

Vita (nouă încercări) – Evan Lavender-Smith

Născut – câştigat, cheltuit bani – murit.
Născut – făcut, crescut copii – murit.
Născut – citit, scris cărţi – murit.
Născut – pierdut vremea pe Internet – murit.
Născut – descărcat filme porno – murit.
Născut – iubit – murit.
Născut – fost iubit – murit.
Născut – respirat o vreme – murit.
Născut – încercat – murit.

(Din revista The Scofield, nr. 1.1, vara 2015)

Toamnă

Ziua de duminică a fost senină şi călduroasă. Luni vremea a-nceput să se răcească, marţi temperatura scăzuse cu cel puţin zece grade şi sforile de apă cădeau învârtejite de un vânt zănatic. Ne-am scos puloverele şi jachetele de la naftalină, ba chiar şi plăpumile. Abia vineri soarele a „spintecat nourii” şi a adus niţică dulceaţă în oraş. Vântul a continuat să bată, însă ca o respiraţie întretăiată, ceea ce făcea să pară că fuioare reci de aer se succed după cele calde.

Seara ne-am reluat bucuroşi obiceiul de vreme frumoasă: jumătate de oră în grădină, cu o cană de ciocolată fierbinte în mâini. Am stat pe butuci – tăiaţi din trunchiul cireşului doborât de furtună în urmă cu doi ani – şi am inspirat aerul încărcat de parfumul strugurilor copţi. Am vorbit despre dimineţi friguroase şi brumă, despre reţete de zacuscă şi regulamentul draconic al Liceului „Traian”. Pisicile ne-au dat târcoale şi ne-au sărit în poală. Cu gândul la ţâţa mămuchii lui, motanul a luat la molfăit un colţ de flanel. Ţânţarii şi-au încercat norocul, dar repelentul ars de lampa agăţată în mesteacăn i-a împins la distanţă. Dincolo de gard s-a auzit un ţârâit slab, neajutorat. Şi fără răspuns: corul însufleţit al greierilor şi-a încheiat reprezentaţia.