Toamnă

Discuții

asfintitZiua de duminică a fost senină şi călduroasă. Luni vremea a-nceput să se răcească, marţi temperatura scăzuse cu cel puţin zece grade şi sforile de apă cădeau învârtejite de un vânt zănatic. Ne-am scos puloverele şi jachetele de la naftalină, ba chiar şi plăpumile. Abia vineri soarele a „spintecat nourii” şi a adus niţică dulceaţă în oraş. Vântul a continuat să bată, însă ca o respiraţie întretăiată, ceea ce făcea să pară că fuioare reci de aer se succed după cele calde.

Seara ne-am reluat bucuroşi obiceiul de vreme frumoasă: jumătate de oră în grădină, cu o cană de ciocolată fierbinte în mâini. Am stat pe butuci – tăiaţi din trunchiul cireşului doborât de furtună în urmă cu doi ani – şi am inspirat aerul încărcat de parfumul strugurilor copţi. Am vorbit despre dimineţi friguroase şi brumă, despre reţete de zacuscă şi regulamentul draconic al Liceului „Traian”. Pisicile ne-au dat târcoale şi ne-au sărit în poală. Cu gândul la ţâţa mămuchii lui, motanul a luat la molfăit un colţ de flanel. Ţânţarii şi-au încercat norocul, dar repelentul ars de lampa agăţată în mesteacăn i-a împins la distanţă. Dincolo de gard s-a auzit un ţârâit slab, neajutorat. Şi fără răspuns: corul însufleţit al greierilor şi-a încheiat reprezentaţia.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s