Scaune mov

Discuții

Diriginta fiului meu conduce cu eleganţă şedinţa cu părinţii. Spre final, preşedinta comitetului de părinţi al clasei cere cuvântul. A participat recent la o întâlnire a consiliului reprezentativ al liceului şi vrea să ne facă o scurtă prezentare. E stânjenită. Îşi roteşte degetul arătăror pe-o foaie scrisă de mână, ca şi cum ar şterge buza unei ceşti.

Aflăm că părinţii elevilor de-a 5-a care învaţă în aceeaşi încăpere cu liceenii noştri, dar dimineaţa, insistă, prin vocea tranşantă a reprezentantului lor în consiliul şcolii (întărită de cele ale directorului liceului şi dirigintei clasei în chestiune), să facem „câteva” cumpărături pentru sala de curs. Primim şi o listă cu achiziţii binevenite: scaune, bănci, corpuri de iluminat, aparat de aer condiţionat, computer, imprimantă etc. E nevoie fierbinte de pupitre şi lămpi noi? Nu. Însă părinţii clasei matinale au cheltuit – uşă robustă, pereţi văruiţi, parchet laminat, draperii mov, ornamentate cu fir argintiu, dulapuri suple, cu modelul unei table de şah, alb cu mov, cuier alb, cu două şiruri de cârlige pe jumătate de perete –, iar copiii noştri beneficiază, vezi bine, de aceste îmbunătăţiri, fără nicio jenă.

Există, desigur, şi o sumă pe care trebuie să o strângem ca să atingem echilibrul şi să ne spălăm obrazele: 8100 (opt mii şi o sută) de lei. Totodată, suntem rugaţi să achiziţionăm păstrând energia pactului cromatic alb-mov, fericita opţiune feng-shui a doamnei diriginte a clasei celor mici.

5 răspunsuri »

  1. Ce ți-e și cu feng-shui…nici movul nu mai e ce-a fost! M-a amuzat inspirata relatare, pe de-o parte imaginându-mi privirile…mov ale părinților de la ședință, pe de altă parte de o chestiune de acum două zile care are/n-are treabă cu subiectul. Eram cu nepoțica mea de 5 ani la televizor, ne uitam la patinaj artistic. După un șir de întrebări care mai de care, zice: ”De ce are patinatoarea rochia mov?” Eu: ”Tra, la, la…una, alta…să se potrivească și cu muzica!” Nonșalant: ”Adică muzica asta este mov?”…(tăcere)…În concluzie: pregătiți și ceva muzică mov…nu se știe niciodată!

  2. Desigur, ne-am putea gandi si la niste muzica mov. 🙂 De pilda, cantecele lui L. Cohen, despre care cineva zicea ca sunt triste, dar nu intristeaza, cred ca s-ar califica la culoarea mov. Pe de alta parte, ma gandesc ca movul merge foarte bine cu gheata, zeitele ghetii musai sa aiba in garderoba rochii mov…

  3. Ei bine, ăsta e un subiect fierbinte pe care din păcate nu-l pot aborda. Poate într-o zi voi avea curajul. La mine, având doi copii, am cotizat destul de „asortat”. În rest, multă sănătate….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s