Poduri

Spre surprinderea mea, trenul cu care călătoresc la Bucureşti traversează Dunărea pe vechiul pod „Carol I”. Nu fusese dezafectat acum treizeci de ani?! E sigur? Pun întrebările astea unei conductoare zâmbitoare, în ţinută impecabilă „E sigur, dacă ne-a dat voie AFER[*]-ul”. Şi aplecându-şi mult faţa către mine: „Ăsta nou trebuie însănătoşit, are nişte probleme de la construcţie, e plin de crăpături”.

La întoarcere, trecem fluviul, cu viteza melcului, pe podul cel nou. Şi plin de bube. Nu cad traverse ori şuruburi. Scot capul pe fereastră, dar nu aud mai nimic, ca şi cum şinele şi roţile tocmai ce-au fost unse din belşug. „Ce-i cu podul ăsta? Aflasem că-i în reparaţii”, îi zic şefului de tren. „Doar ziua, seara e deschis circulaţiei. Mai lipesc câte ceva pe ici pe colo, nişte zorzoane…”

[*] Autoritatea Feroviară Română

Pisoi în zăpadă

A nins. Prima zăpadă din viaţa pisoilor noştri şi făcea să le vezi mutrele când au dat dimineaţa de căpcăunul lăbărţat, înghiţind toate culorile cu care erau obişnuiţi şi pe care le ştiau la locul lor cu o seară înainte.

Motanul s-a dezmeticit primul, a tulit-o în faţa lopeţii cu care făceam pârtie, s-a tăvălit de câteva ori şi a rămas cu burta în sus, privind lălăiala fulgilor. M-am întins să-l smotocesc, dar s-a ferit, a sărit pe un nămete şi s-a scufundat cu totul. L-am scos apucându-l de coadă. Nu a protestat.

Pisicuţa a coborât încet treptele casei şi s-a oprit precaută. A lipăit niţel omătul, dar nu ca şi cum şi-ar fi imaginat că am vărsat laptele din sticla cea mare. Apoi s-a scuturat cu graţie, a făcut un salt pe pervazul ferestrei şi ne-a cerşit insistent biletul de voie înapoi lângă sobă. Ce era să facem?!

Sociologie

Am învăţat în facultate că filosoful francez Auguste Comte (1798-1857) a creat termenul „sociologie”, forjând două cuvinte vechi: „logos” – discurs, în limba greacă veche şi „socius” – întovărăşire, în latină. Se întâmpla în paginile Cursului de filosofie pozitivă, publicat în anul 1839. Cu „sociologie” Comte înlocuia expresia „fizică socială”, de care se folosise până atunci pentru a denumi noua ştiinţă despre societate, a cărei şarpantă se căznea să o înalţe.

Aflu acum că termenul a fost descoperit de curând într-un manuscris, datat 1780, al unui alt francez, abatele catolic Emmanuel Joseph Sieyès, scriitor politic, principal teoretician al Revoluţiei Franceze. Manuscrisul nu a fost însă tipărit la vremea lui, aşa că Auguste nu a știut de el. E just, prin urmare, să-i credităm pe amândoi cu inventarea vocabulei, Sieyès cu jumătate de secol înaintea lui Comte.

Îmi place „sociologie”, dar mult, mult mai frumos e un alt cuvânt născocit de Auguste Comte (în cartea Catehism pozitivist, 1854): „altruism”.

Bucate

„Revelionul ăsta am fost un răsfăţat”, îmi mărturiseşte încântat un amic. „Pentru că n-a vrut la restaurant (aveam bilete la Il Padrino Siciliano), nevastă-mea mi-a făcut, de voie de nevoie, tot ce-am poftit: salată boeuf, borş de oase, pui la tuci, ouă umplute şi pifteluţe (preferatele mele), plăcintă cu dovleac. Ba şi pâine de casă. Ştii…, cu vin îndulcit e a-ntâia. Başca sarmale, cârnaţi, caltaboşi. Da’ mi s-a aplecat, frate, acuma vreau altceva!”

„Ai putea să consumi câteva versuri”, îi sugerez serios. Ideea pare că nu-i e pe plac, însă înainte să protesteze încep „Cum să mânânci o poezie” (după Eve Merriam):

„Nu fi delicat.
Muşcă din ea.
Apuc-o cu degetele şi linge zeama care
s-ar putea scurge pe bărbia ta.
E pregătită şi coaptă acum şi oricând.

Nu ai nevoie de cuţit nici de furculită nici de lingură
nici de farfurie nici de şerveţel nici de faţă de masă.

Căci nu are sâmbure
nici cotor
nici pieliţă
nici ciupituri
nici seminţe
nici coajă
ca să le-arunci.”

După o tăcere scurtă, prietenul mă anunţă: „Şi ţie ţi s-a aplecat, frate!”