Adevărul

Discuții

Biblioteca noastră scoate la concurs câteva posturi de bibliotecar. O anunţ pe-o fostă colegă, îndemnând-o să se înscrie. A lucrat mai bine de zece ani în bibliotecă, nu fără sârguinţă şi plăcere, înainte de a fi concediată scurt, împreună cu alte câteva zeci de bibliotecari, la sfârşitul lui 2010.

Îmi spune că îi este dor de bibliotecă şi de ceea ce făcea aici, că i s-a făcut dor după două săptâmâni de la plecare. Mă bucur mult să aud asta, aşa că mai arunc o punte: e un concurs mai corect decât altele, iar un argument e faptul că, după unele zvonuri, în juriu vor fi cooptaţi specialişti din ţară, care nu au de ce să cânte în struna cuiva din conducerea noastră, fie ea directoarea ori contabila-şefă. „Am plecat printr-un concurs şi să mă întorc prin altul? Atunci nu am fost bună, dar poate sunt acum. Mă mai gândesc…”, îmi zice fără entuziasm şi n-am niciun dubiu asupra înscrierii.

Un concurs, două concursuri… Are dreptate amica mea, pentru a separa apele limpezi ale bibliotecarilor buni de cele murdare ale bibliotecarilor slabi, conducerea bibliotecii a decis în toamna anului 2010 să organizeze un concurs. Un concurs de cunoştinţe. Cu bibliografie, comisii şi tot tacâmul. (Nu au fost scutiţi de această încercare teoretică decât şefii, mai mari sau mai mici, în baza nu ştiu cărei legi.) Esenţial, deci, a fost să toceşti două săptămâni şi să ai baftă cu subiectele.

Ce nu a contat absolut deloc a fost ceea ce ai făcut înainte de asta la locul tău de muncă, cum te-ai achitat de îndatoriri, dacă ai fost silitor sau leneş, priceput sau stângaci, punctual ori întârziat, dacă ţi-ai văzut de treabă ori ai ieşit „niţeluş” prin oraş, în fiecare zi, să analizezi oferta mereu schimbătoare a magazinelor cu îmbrăcăminte şi încălţăminte, dacă ai avut iniţiative ori ai stat în banca ta. Asta s-a şters apăsat cu buretele îmbibat de dorinţa direcţiunii de a face ierarhia cunoştinţelor bibliotecarilor. Unii colegi au fost atât de scârbiţi de această metodă încât nici nu s-au mai prezentat la concurs.

Se spunea că procedeul ar fi fost propus de conducerea Consiliului Judeţean, care dorea să elimine rapid de pe ştatele de plată ale bibliotecii jumătate dintre angajaţii ei. Poate că aşa a fost. Dar, chiar de-ar fi fost aşa, rolul de manager înseamnă mai mult decât să citeşti şi să pui în aplicare circularele autorităţii administrative. Înseamnă să cântăreşti ce ţi se trimite, să deosebeşti firescul de abuz şi, dacă se întâmplă să vezi samavolnicii, să te opui convingător. Dacă opoziţia la abuzuri nu are efectul scontat, încă mai poţi face ceva: poţi atrage atenţia asupra lor prin gestul demisiei. Nu am avut demisie a conducerii de atunci, dar am avut întrecere între bibliotecari.

Mi-aduc aminte că la vremea respectivă mi-am luat inima în dinţi şi i-am zis unei şefe, membră influentă a grupului care lua deciziile în bibliotecă, că metoda examenului de cunoştinţe conţine multă nedreptate şi neadevăr în situaţia dată. Mi-a răspuns printr-o întrebare veche şi plină de sens: „Dar ce este adevărul?!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s