Luna martie a fost foarte posomorâtă la malul mării. Zilele însorite şi-au făcut loc cu mare greutate printre cele noroase, friguroase, vânturoase, ploioase. De fapt nu zilele, ci orele însorite.
Obida troposferică a avut însă şi un efect reconfortant, cel puţin pentru privirea umană. Înfloriţi la începutul îngăduitor al mărţişorului, caişii şi corcoduşii îşi păstrează încă şi azi, după aproape o lună, coroana albă. (În mod normal, timpul scurs între deschiderea florilor şi căderea totală a petalelor e de cel mult două săptămâni.) E, desigur, dorinţa pomilor de a rodi. Vremea urâtă şi temperaturile mici – nu îndeajuns de mici ca să îngheţe şi doboare florile – au ţinut albinele în prisăci, iar pomii continuă să le aştepte.
Blogul lui Alexe 
Probabil că iarna care s-a înstăpânit și peste luna martie a derutat și pomii, și albinele. E greu acum – după atâtea primăveri în care au știut ce să facă – să se hotărască, să înțeleagă ce se întâmplă. Pomii sunt surprinși de dorința așteptării, albinele sunt nehotărâte: să își asume frigul? Așa cred…oricum, frumoasă scriere, fin observator!!!
Copacii au cu siguranță acel ceva pe care-l numim „inteligență”. Mulțumesc muuuult pentru aprecieri, Paula! 🙂