Arhive zilnice: 18 aprilie 2016

Covoraşul de pănuşi

Discuții

O întâmplare cu doi moşnegi m-a reapropiat, după douăzeci de ani, de un bun prieten din copilărie. Sosit într-o vizită în satul natal, amicul meu Costel T. şi-a ajutat tatăl să facă drumul de câteva sute de metri dintre casele alor noştri: bătrân şi aproape imobilizat de boli, a vrut să-l mai vadă şi să mai stea de vorbă cu tatăl meu, la fel de bătrân şi la fel de pironit de beteşuguri. Noi nu ne-am văzut, însă Costel a obţinut adresa mea. L-am regăsit, deocamdată doar în scris, la fel de afabil şi de temperat cum îl ştiam. Ţin la el din aceste motive şi din multe altele, cel mai important fiind şi cel mai vechi.

Micul nostru sat a avut dintotdeauna doar şcoală primară şi aceea cu numai două săli de curs, astfel că într-o încăpere învăţau, în acelaşi timp şi sub grija aceleeaşi învăţătoare, două generaţii de elevi. Când am intrat în clasa întâi, i-am găsit instalaţi pe cei de-a patra, iar învăţătoarea ne-a aşezat în bănci amestecaţi: unul mic cu unul mare. Eu am ajuns lângă un băiat blond şi cu ochi gri-verzui, năltuţ, slab şi foarte liniştit. Foarte liniştit în recreaţii, fiindcă la ore eram cu toţii smirnă.

Într-una din primele săptămâni ale acelei toamne, Doamna Gica, învăţătoarea noastră, ne-a rugat să aducem la şcoală foi de porumb: urma să învăţăm cum să împletim covoraşe. Instructori ne-au fost chiar colegii de bancă. Costel îmi pregătise un ac mare, tăiat dintr-o sârmă dură, cu vârful destul de ascuţit şi urechea aplatizată şi alungită. Cu siguranţă a fost un meşter grozav, fiindcă am fost foarte mândru de covoraşul meu rotund, foşnitor, îndesat, dar mai ales fiindcă m-am îndrăgostit de migăleala îndeletnicirilor manuale şi i-am făcut loc de atunci pe traseul bucuriilor mele.