Nu numai pentru copii

Discuții

O prietenă îmi recomandă „Povestea frindelului” şi îmi redeschide pofta de literatură pentru copii. În decurs de câteva zile, pe lângă „Frindel”, citesc sau recitesc cu încântare „Micul Nicolas”, „Charlie şi Marele Ascensor din Sticlă”, „Povestiri din Ţara Rutabaga”, „Pe urmele lui Vermeer”, „Emil din Lönneberga” şi „Cum să îmblânzeşti o bicicletă”. Pe noptieră mă aşteaptă „Recreaţia mare” (cu frumoasele desene ale lui Iurie Darie) şi „Povestea secretă a lui Tom Inimă-Curată”, iar Iulia, colega de la secţia picilor, mi-a promis şi alte minunăţii.

Ca să îndulcesc reprimandele soţiei pentru noua mea pasiune, îi invit pe ai mei la scurte şedinţe de lectură în aer liber: mâncăm îngheţată şi, acompaniaţi de cântecul elitrelor, ne amuzăm copios urmărind năstruşniciile personajelor. Cu haz sau fără, cărţile scrise bine pentru copii sunt curenţi de zece mii de volţi pentru duhul firoscoso-stafidit al nostru, al adulţilor. În ce mă priveşte, una dintre principalele jubilaţii e privirea lor proaspătă asupra lucrurilor. Un exemplu din „Pe urmele lui Vermeer” (descrierea unei cărţi octogenare):

„Acest obiect este tare la exterior şi îndoit spre interior. Este de culoarea zmeurei necoapte şi cântăreşte cam cât o pereche de blugi. Miroase ca un dulap dintr-o casă veche şi are o formă antică. Conţine lucruri greu de crezut despre fiinţe vii care cad din cer ca ploaia, obiecte ce plutesc singure prin aer şi persoane care dispar şi reapar. Este făcută din substanţe care cândva au crescut din pământ, s-au legănat în vânt şi au mângâiat aerul nopţii. Este mai vechi decât vizita pe lună, apariţia computerelor, casetofoanelor sau a televiziunii. E posibil ca bunicii noştri în tinereţe să-l fi văzut nou.”

4 răspunsuri »

  1. De-aţi ştii câte amintiri mi-au trecut prin faţa ochilor în momentul în care am terminat de citit frumoasele dvs rânduri… Anii copilăriei petrecuti la bunici. Îmi amintesc aievea pătura pe care o duceam târâş fiind mult prea mare şi grea pentru braţele mele, aleea plină cu flori, flori care aveau înălţimea mea şi prin care treceam zâmbitoare în drumul spre gradină, sacoşa din rafie colorată – un fel de poșetă de pus pe umăr :)), cumpărată de bunica, în care îndesam, după o îndelungă selecţie: cărţi de colorat şi creioane, cărti ilustrate cu poveşti sau poezii, nelipsita cutia cu nasturi multicolori (fiind cele mai preţioase bijuterii ale mele), o păpuşă şi o girafă cu gatul rupt, săraca, din cauza atâtor drumuri dificile… Pe toate le aşezam pe pătură şi de toate mă bucuram cum doar atunci am ştiut să o fac.

    Va felicit, din toată inima, pentru acest post si vă mulţumesc pentru emoţia pe care mi-a transmis-o.

      • Îmi plac mult postările dvs. stilul/maniera în care vă exprimaţi are ceva la care sufletul meu rezonează. Nu ştiu să explic.. este ca un fel de cameră spaţioasă, înaltă, cu pereţii decoraţi cu tablouri vechi, cu rame elegant sculptate, cărţi deosebite, aşezate în biblioteci masive din lemn de nuc sau stejar… Aşa simt.
        Vă felicit!
        Mulţumesc foarte mult!
        Cu deosebită admiraţie,
        D.

  2. Mulţumesc!! Vă îmbrăţişez cu mult drag! Nu ştiu dacă scrisul meu şontorog merită un astfel de compliment… Absolut minunat. Cu siguranţă cel mai frumos primit vreodată. O să-l păstrez în cutiuţa cu port-bonheururi. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s