În Corund, satul ceramicii secuieşti, ne atrage atenţia prăvălia unui sculptor în lemn. Două încăperi (cea dinspre curte e şi atelier de lucru) ticsite cu obiecte meşteşugite din lemn de diferite esenţe, între care recunosc nucul şi prunul. Făcăleţe, linguri, farfurii de diferite mărimi, ploşti, căni, pahare (unele zvelte, cu picior), solniţe, halbe burticoase, funduri de mămăligă, păpuşele, hopa-mitici şi titirezi coloraţi, bastoane, pipe care mai de care, mărgele, bojdeuci miniaturale, cruci şi cruciuliţe, furci şi furculiţe, creioane şi pixuri, semne de carte, rame pentru oglinjoare, cadrane de ceasuri, scrumiere, tabachere, cutii de bijuterii, căsuţe pentru păsări, table şi piese de ţintar, ghivece etc. Pe-o poliţă descoperim şi câteva eseuri artistice (mă încântă o mustaţă ghidon, foarte bogată, evident maghiară, al cărei onduleu aduce cu zâmbetul Giocondei).
E dimineaţă, iar magazinul este în grija unui băieţaş blond şi simpatic, fiul meşterului Jancso şi elev de-a 6-a. Ne lasă toată libertatea de preumblare şi uimire, în timp ce el execută, cu figură de puşlama veselă, un dans ciudat printre mese şi rafturi. Cumpărăm câteva suveniruri şi ne reluăm grăbiţi drumul spre casă.
Nu-mi iese însă din cap băiatul secui. De-a ce se juca? Mă dusese cu gândul la un roboţel, dar îmi dau seama că mişcările lui erau departe de mersul sincopat al omului de tinichea. Nu sugerau nici împleticirea unui cetăţean turmentat. Mai degrabă călcătura săltăreaţă a unei marionete trasă de sfori de un păpuşar nu prea priceput. Pinocchio?! Se asemuia cu Pinocchio?! Se distra imitându-l pe băieţelul sturlubatic, cioplit dintr-o bucată de lemn de un meşter mult mai cunoscut? Se amuza cumva pe seama îndeletnicirii tatălui său?
Blogul lui Alexe 