Căpşunică roşie

Discuții

Un prieten îmi dăruieşte o damigeană cu vin roşu, producţie proprie. Cum n-a tratat căpşunica cu dioxid de sulf ştiu că-şi va pierde destul de repede calităţile şi mă mobilizez: un pahar mare în fiecare seară, la cină. După câteva zile simt că gustul se schimbă şi sunt nevoit să supralicitez: două pahare pe seară, apoi trei. Soţia îmi ţine hangul, însă doar pentru o scurtă perioadă: se plânge că o tulbură şi o ia somnul.

Pun resturile mesei în cuptor şi umplu încă o dată paharul. Bucătăria călduţă vibrează şi se deschide ca o crisalidă. Un suflu uşor îmi roteşte taburetul şi mă împinge peste crestele caselor. Văd calea ferată, parcul gării, cartierul Coiciu aşa cum erau în anii mei de liceu. Ating cu vârfurile degetelor vitrina ceaprazăriei din spatele magazinului Tomis, deschid câteva cărţi groase în librăria „Eminescu” (şi le las aşa), adulmec bunătăţile de la „Crizantema”. Mă-nvârt „ca o morişcă de cafea” de antena mare a poştei şi fac un ocol pe streaşina de la „Zorile”. Preţ de o clipă rămân suspendat deasupra Bisericii Greceşti, apoi planez în josul Stradelei Vântului către marea neliniştită. Stropii valurilor mi se scurg pe faţă ca lacrimile. Am dispensă: e ziua mea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s