O fetiță își pune la uscat păpușile. Le scoate pe rând dintr-un lighenaș de plastic și le agață de păr, cu cârlige lungi, din lemn, pe-o sforicică trasă de-a curmezișul stradelei Vântului. Patru păpușele ciufulite: trei blonde, una roșcată. Alături prinde și rochițele lor multicolore, șiroind de apă.
– Diseară mergem toate la bal, îmi spune, pe când fac un pas elastic peste culmea improvizată.
– Vine și prințul?, o întreb.
– Hmmm, asta… vom vedea.
Îmi iau la revedere cu mâna la pălărie și le urez domnișoarelor petrecere frumoasă.
– Mul-țu-mim fru-mos!, răspunde sacadat fetița, aplecându-și căpșorul cu zulufi aurii în ritmul silabelor: stânga, dreapta, stânga, dreapta, stânga.
iun.7
Blogul lui Alexe 
Am zâmbit de la începutul textului până la sfârșit. Mult mi-a plăcut!
Mă bucur tare mult! Un zâmbet e un răsărit de soare, zicea cineva, așa că a ieșit soarele și pe… blogul meu!! 🙂 Mulțumesc mult!
Este un blog superb! Îl știu, deși nu l-am mai răsfoit de ceva vreme…
Mulțumesc și eu!
Cu admirație!
cred ca tu ai vazut-o pe Miru mica; de ce trisezi? * ce sa mai, jocul serios al copilariei – tu l-ai prins pe tot.
Se poate s-o fi văzut pe Miruna. Și în ea nițel din mama ei, pe vremea când era fetiță… 🙂
Imaginea inocenței !
Şi eu am zâmbit, cu drag amintirilor de acum zeci de ani, care iată, răsar pe o culme…
Mulțumesc!
Și eu mulțumesc, verde drag! 🙂 Mă gândesc că și amintirile (cele udate din belșug de lacrimi) trebuie scoase la soare, la uscat.
M-am trezit într-o poveste! 😊
Tare,tare frumos!
Mulțumesc mult de tot, Maria! O să țin ochii și mintea larg deschise în preajma copiilor, se pare că au darul de a mă inspira. 🙂
Așa să faci ! 😊
Nimic nu este mai fascinant decât lumea copilăriei!
Seară faină!