Ploaie

Discuții

Norii de ploaie – relieful întunecat al cerului. Am mărit pasul, apoi am luat-o de-a dreptul la fugă și am ajuns sub streașina fostei piețe la țanc ca să mă feresc de ploaia torențială. Doar câteva picături m-au găsit, țesătura hainelor le-a supt înainte de-a ajunge la piele. Am intrat în magazin, m-am învârtit alene printre rafturi, am inspirat aroma piersicilor, am citit eticheta unei cutii cu spaghete integrale și mi-am imaginat o cină tihnită. La casă era o coadă apreciabilă. Am cumpărat o ciocolată cu rom și am plecat tocmai când nerăbdarea se cocoțase pe umerii arși de soare ai unei cucoane și-i ungea buzele cu pastă de ciușcă.

Ploaia cădea încă furioasă. Am ciugulit batonul și am așteptat cuminte pe treptele înalte. Într-un sfert de ceas, locul protejat se umpluse de lume, cam două echipe de rugby, cu tot cu rezerve, pe opt-nouă metri pătrați, ascultând imnul vijeliei. În primul rând se bâțâia un țigănuș. La un moment dat a ieșit în ploaie, țopăind desculț în lăcăraie și i-a cerut insolent lui Dumnezeu, dacă există, să-i trimită pe loc curcubeul. Un Mussolini mic și urduros. Purta pantaloni trei sferturi și un tricou cu turnul din Pisa tras în jos de-o bilă, aluzie la experimentul lui Galilei. Dumnezeu avea alte treburi, iar ciuciuletele s-a întors la adăpost, privindu-ne cu ușor dispreț. Așa e, piciule, ne-am îmburghezit, am uitat să dansăm în ploaie! Ne e teamă că răcim, că ne stricăm coafura, că ne scofâlcim pantofii la care ținem atâta. La scurt timp s-a înfipt sub umbrela unui cetățean ce trecea prin față și dus a fost.

Șuvoaiele s-au subțiat, cerul a mai țârâit o vreme, oamenii au început să o ia din loc. Am mers cu pași neregulați, pe mai multe cărări, ca un cherchelit, și cu ochii plecați, încercând să nu calc în toate bălțile. M-am oprit, sinistrat pe-o insulă de asfalt, în mijlocul străzii inundate. Între zidurile compacte formate de coroanele bogate ale teilor am zărit tavanul pământului, intens albastru, cu doar câteva fire albe de nori, parcă spoit la repezeală c-o bidinea nou-nouță. Am aflat mai târziu că deasupra orașului s-a arătat și brâul-Domnului.

6 răspunsuri »

  1. Ca o pictura in miscare cu multe, multe, multe detalii cu gust bun.
    De citit in ploaie ori in fata ferestrei-ecran pentru o ploaie torentiala de vara.
    M-am simtit bine de tot plimbandu-ma cu tine prin momentele-astea de neuitat pentru sufletul tau, pentru ca n-ai cum sa nu-ti vina din cand in cand, nechemat, gustul lor bun,. Chiar si daca tu le vei uita coordonatele, „sufletul cu ceata lui” (cum parca Sorescu zicea) le va gasi rostul si intelesul pe care nicio uitare nu le poate atinge. Ah, ce ploaie de senzatii si de sentimente! Ne-a stropit pe toti.

    • Mulțumesc tare mult, Liana! Dacă te-ai simțit la fața locului, lângă stropi, șuvoaie și gesturi, atunci mă bucur enorm! Constanța noastră era așa frumoasă după ploaie. Fața ei proaspătă, veselă și înmiresmată (cu parfum de tei) mi-a dat ghes să scriu. 🙂

  2. Cu siguranță o să fie un ceas bun când vei veni, Liana! Te așteptăm cu drag! Și noi și, îndrăznesc să spun, și orașul! Așa cum tu îl porți în suflet și el te poartă în marea carte a amintirilor lui. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s