Măceșe

Discuții

Acum câțiva ani, într-o margine a comunei Agigea, la o aruncătură de băț de canal, am descoperit o vâlcea cu muri și măceși. De atunci, la începutul fiecărei toamne, ne echipăm cum se cuvine, ne înarmăm cu cârlige ca să tragem vârfurile crengilor încărcate de rod și cu ciomege ca să ținem câinii comunitari la distanță și mergem la cules. De obicei, cineva ne-a luat-o deja înainte și, deși rămâne destul și pentru noi (și pentru cei de după noi), chestia asta ne cam râcâie. Anul acesta ne-am trezit însă devreme și am fost primii la mărăciniș, așa că am umplut repede o sacoșă măricică cu măceșe și două găletușe cu mure dulci. Și zemoase, s-a văzut asta și pe tricourile noastre. Până seara am avut timp să ne oblojim mâinile înțepate și julite la greu și să picotim în natură pe un pat de furnici.

Ador ceaiul de măceșe, călduț și concentrat, în special în serile geroase, dar îmi plac măceșele și din alt motiv. Cu ele am câștigat primii bani. S-a întâmplat în vacanța de vară dinspre clasa a doua. Unul dintre verii mei, mai mare cu șase ani, împreună cu care pășteam vacile, când se plictisea de țurcă și fazan, se afunda într-un tufiș înțepăcios și culegea măceșe. „De ce, de ce!! O să le vând!”, mi-a spus. M-a îndemnat să fac la fel și mi-a arătat tehnica desprinderii rapide a fructelor roșii de pe ramuri. La sfârșitul vacanței el avea doi saci mari de iută plini cu măceșe, iar eu o găleată rasă. Am pus totul într-un căruț și m-am ținut coadă de Marian până în capul Liniei, la Pandureciu, pădurarul care dăduse sfară-n sat că oferă doi lei și jumătate pe fiecare kilogram de măceșe. Mama îmi cântărise recolta cu o balanță romană împrumutată de la moșu Traian și îmi făcuse socoteala: 25 de lei. Nenea Pandureciu a cântărit la rândul lui și a notat într-un registru: atâtea kile egal douăzeci și doi de lei. Heeei! S-a lăsat pe umerii mei și mi-a zis că găleata mea e plină de pleavă (nu era, pritoceam măceșele și le descântam îndelung în fiecare seară, doar că nu le număram), așa că a tăiat din greutate, a aplicat, conform normei cutare, „un scăzământ”. Am urât cuvântul ăsta atunci, mi-e antipatic și acum.

Nu uit ce mi-am cumpărat cu banii ăștia: un stilou Flaro cu piston, din plastic negru, cu ornamente metalice, aurii. Încă îl am, uneori îi pun cerneală albastră și scriu cu el eticheta unui caiet neînceput: Note cu caligrafie înghesuită.

4 răspunsuri »

  1. Frumoasa amintire Ionel. Si eu am facut asta multi ani …. imi cumparam rechizite pentru scoala si daca imi ajungeau banii …si cate o carte (tehnica recunosc).

  2. Mulțumesc mult, Costel! Da, era de rigoare să strângem măceșe. Eu visam să-mi cumpăr o minge din piele cu bani din măceșe. Se spunea că ar costa 100 de lei. N-am reușit!
    Știi cumva, Pandureciu e chiar numele omului ori e poreclă? Mai trăiește?

    • Salut Ionel! Era porecla… numele lui cred ca era Nicolae-Nea NIcu cred ca ii spuneam.El nu mai este de mult. In alta ordine de idei… .ieri am fost pe la tara si am aflat de la mama care a aflat de la Doamna Aurica (invatatoarea) ca fosta noastra invatatoare(Doamna Gica) nu mai este nici ea. A plecat acum cateva saptamani… si ma gandeam ieri in timp ce trecem pe langa scoala, ca a plecat in acelasi timp in care s-a desfiintat si scoala unde ea ne-a invatat( nu stiu daca stii ca incepand din acest an,scoala din sat nu mai functioneaza-scolarii sunt transportati la scoala din Lucieni ).Poate a fost o intamplare……sau poate nimic nu este intamplator.

  3. Am aflat în primăvară că primăria pregătește desființarea școlii noastre. E întristător!
    Nu știam de doamna Gica, îmi pare tare, tare rău! Dumnezeu s-o odihnească! Ultima dată am întâlnit-o în Târgoviște, pe Câmpulung, acum mai bine de zece ani. Strada era aglomerată și agitată, dar ea mergea alene, cu un taior bleu, demodat dar elegant, părul alb și aceeași blândețe îi strălucea pe chip. Era dintr-o cu totul altă lume, una cu domni și doamne, politețe, zâmbete fără ipocrizie, cuvinte cu semnificație și fapte bune.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s