Aflu că portul Tomis e invadat de lebede grațioase și înfometate. Amânăm o zi, două, o săptămână… De Sfântul Ion strângem toți codrii de pâine din bucătărie și ne aliniem pe cheiul fostului Golf al Delfinilor, între două babale parcă trecute pe la lustragiu. Nicio aripioară, niciun picior de lebădă!! „Să fi venit vreun tip cu un camion să le ia și să le ducă la o grădină zoologică sau altundeva? Nuu, au zburat pur și simplu în altă parte.” Dar de ce? Și când?
Zi festivă, vreme neașteptat de caldă și de frumoasă, lume multă, voios-hoinară, căței în lesă, mame cu copii de țâță, tineri cu bărbi dichisite, găști, sărbătoriții zilei, îndrăgostiți. Fărâmițăm pâinea pentru fâțele din apa limpede. Terasele unde astă-vară vuiau diverse trupe sunt acum liniștite. Doar una e animată, sub cozorocul ei cârn, o duzină de clopoței de vânt își agită brațele subțiri, terminate cu scoici ciobite. Întrebăm de lebede câțiva oameni „de-ai casei”: chelneri, marinari, pescari. Toți ridică din umeri: au fost și nu mai sunt. În cele din urmă găsim mai mult decât speram: un martor. La pupa unui pescador acostat pe rama de est a bazinului, descurcând niște năvoade, sub privirea melancolică a unui motan cam jumulit. Matelotul a văzut păsările luându-și zborul în noaptea Anului Nou, înspăimântate, zice el, de focurile de artificii.
Blogul lui Alexe 
Se întorc. Le-am văzut într-un an tot acolo, prin februarie.
Așa-i! Și poate ne întâlnim atunci, ele cu apetitul, noi cu mica generozitate. Deși specialiștii zic să nu le mai hrănim. Oare de ce?
În general nu e bine să hrănești animalele sălbatice, decât la nevoie (de ex. fânul pus de pădurari la hrănitorile căprioarelor, semințele pentru păsărele când e iarnă grea ș.a.). Animalul nu trebuie obișnuit cu o sursă gratuită de hrană, ci trebuie să-și îndeplinească rolul în lanțul trofic. Altfel se ajunge la situații ca a ”urșilor cerșetori” care bântuiau într-o vreme pe Transfăgărășan.
Apoi, un animal sălbatic obișnuit cu oamenii poate cădea ușor pradă braconierilor de tot soiul. În plus, hrana dată de oameni poate să nu fie adecvată (în sălbăticie lebedele nu mănâncă pâine, o fi bună?).
Acestea fiind doar părerile mele, cele ale unui specialist sunt în mod sigur mai bune,
Foarte corect! Însă și animalele fură unul de la altul și de la oameni, în sălbăticie ca și în orașe și sate, mănâncă ceea ce lasă ori uită altul. Cumătra vulpe prinde cașul scăpat de corb, hienele hăpăiesc resturile de la masa leilor, pescărușii fură plăcintele și înghețata pietonilor pofticioși. Lebedele înhață ceea ce arunc eu ori ciugulesc ceea ce scap eu? Aș da o șansă și celei de-a doua variante.