Ghiocei

Țigăncușa de la care cumpăr un buchet mare de ghiocei mă roagă să nu plec și să stau olecuță în locul ei. Sunt primul ei client, îndelung așteptat, și, cu bănuții câștigați, vrea să dea o fugă la magazinul din colț să-și ia ceva de mâncare. Nu a pus nimic în gură azi, dar nu fiindcă respectă obiceiul vechi al negustorilor de a nu mânca înainte de saftea, ci fiindcă nu a avut ce. Și nici cu ce să-și cumpere. Revine în pasul ștrengarului după câteva minute, c-o pungă ușoară în mână. Îi spun că mi-a mers bine, am vândut cinci legături și îi întind o bancnotă. Privirea îi joacă neîncrezătoare între fața mea, ghiocei și bancnotă. Brusc se ridică pe vârfuri și mă țocăie pe obraz. Când mă uit în urmă o văd așezată turcește pe cimentul pieței, în spatele ligheanului smălțuit, plin cu vestitorii plăpânzi, îmbucând tacticos dintr-un ecler.