Chirpici

Acum o săptămână ningea intens și ramurile copacilor se aplecau sub greutatea zăpezii, azi însă cerul e curat, iar grădina scoate aburi. Îmi beau cafeaua în timp ce mă soresc la adăpostul cabanei din lemn. Pisoii mă asistă, sătui și preocupați de curățenia blănițelor. Ceva mai la distanță, Grasu face chirpici cu labele din față (și cu ochii întredeschiși) dintr-o cârpă albăstruie. Nu te lași până nu o faci franjuri!! îl cert fără aplomb. Mă lipesc de peretele cald al cabanei, cu senzația că sunt „înfipt într-un cristal, sau într-un enorm chihlimbar”. Nori albi se fugăresc până umplu toată partea de sud a cerului și-mi scurtează șederea. Motanul cel mare a încheiat frământatul și doarme încolăcit. Văd acum sub el, murdar, scămoșat și găurit, puloverul meu favorit, albastru de nu-mă-uita, scăpat de-un prostănac în iarbă la strânsul rufelor de pe culme.