O adevărată haită patrulează proprietatea, nelocuită, a vecinului de pe latura de sud. Și nu cotarle plictisite de viață, ci dulăi împielițați, cinci câini-lupi virili și mari cât vițeii înțărcați. Ziua, treacă-meargă, ne mai luăm cu treaba, mai plecăm de-acasă, dar noaptea urletele și alergarea lor aproape fără întrerupere, în șir indian, de-a lungul gardului de lemn dintre curți, practic la doi-trei metri de paturile noastre, sunt o caznă pe care n-o doresc nici dușmanilor, nici pesediștilor. De fapt, celor din urmă poate că da. Și e cald, și nu avem aer condiționat, așa că suntem nevoiți să dormim (vorba vine!) cu ferestrele deschise larg. Pretexte de hăulit cu ghiotura: chemările altor colțoși de prin cartier, chiuiturile harapinelor insomniace, mașinile, împoncișările motanilor mei, bețivii, luna și stelele, greierii, cocoșii, bibilicile, rațele, broaștele (da, e și un eleșteu undeva prin apropiere). Ba chiar gesturile mele întru calmare sunt catalizatoare de înrăire.
Am tot căutat ace pentru cojocul lor și în cele din urmă l-am găsit pe cel bun: un pistol, mi-am cumpărat un pistol. Un revolver de fapt, nu mai mare decât palma și ușor, o armă pentru dame s-ar zice, rece (când e încărcat), de culoare albastră, cu trăgaci lung și ornamente aplicate, portocalii, sub formă de gratie pe pat. Trage, fără recul, până la 6 metri.
Mă postez la fereastră și dau plasa de țânțari de perete. Privesc către uluci așteptând zâmbitor grivii să-și facă rondul: Ascultați-mă bine, nemernicilor! Omul ăsta nu mai înghite. Omul ăsta s-a ridicat împotriva scursurilor, a mârșăviilor și a rahatului. Omul ăsta a luat atitudine. Omul ăsta… Îi prind în cătare și apăs cu sete în serii rapide. Experiența cu TT-ul sovietic din școala militară îmi e de mare ajutor. Nu am milă!! Efectele grozave le obțin desigur când îi pocnesc exact între ochi, atunci aleargă înnebuniți și schelălăie pe sub caroseriile goale. Din păcate magazia pistoletului are doar 65 de mililitri și sunt nevoit să merg des la chiuvetă pentru încărcare.
Blogul lui Alexe 
Comunitatea lor s-ar putea sa se reorganizeze, dar cred ca un revolver iti va fi suficient. Cert e ca povestea ma lasa sa iti observ gesturile si frustrarea – toate generate de haiducii astia latratori. De-ar fi fost o padure ca sa-i gazduiasca, v-ar fi fost mai usor.
P.s. Clint Eastwood e uimit de tine! O sa vrea sa joace personajul tau.
Pare că au învățat o lecție, sunt nițel mai temperați.
P.S. Îl aștept pe dl Eastwood să vină cu un pumn de dolari. 🙂
Da. Eu am ajuns să trag în porumbei. Când lipsim de acasă o zi-două găsim balconul plin de găinaț.
Măcar porumbeii uguie frumușel
Așa e. Când se acuplează pe marginea balconului, nu trag în ei. Din politețe, aștept mai întâi să termine și în acest timp mă uit în altă parte.
Oricat am vorbi despre drepturi, libertati etc., in situatii de felul asta suntem teritoriali. Ne revendicam spatiul. Recitind (articolul, reactiile) imi dau seama cat de mare poate fi surpriza pentru alegerea unor asemenea solutii. In fapt, in confruntarea cu astfel de agresivitati incomode, uitam de mai toate principiile.
Nu chiar de toate 🙂
Ai dreptate, Ionut. Eu ma gandeam la experientele mele, intr-un fel.
tareee imaginatia!!!!!! si comparatia…………
Mulțumesc, Doru!! Uite că mi-a ajutat antrenamentul din institut. 🙂