Muzicuță

Discuții

Băiețelul unor prieteni împlinește doi ani, iar noi suntem invitați la petrecere. Îi cumpăr o muzicuță Hohner Blues Harp, argintiu-strălucitoare, soția o sterilizează cum se cuvine la pupinel și i-o oferim cu fundă și ciupituri de obraji bucălați. Prichindelul nu e însă mișcat, o privește fără expresie, se strâmbă (la fel fac și eu) la tereremurile scoase de tatăl lui în timp ce molfăie muzicuța, îi zgârie cu unghia arătătorului grila din lemn de păr, inspiră și expiră prin ea fără tragere de inimă, apoi o abandonează pe un colț de masă. La un moment dat, îl văd stând întins cu spatele pe covor și desenând loopinguri complicate cu armonica. „Avion de vânătoare?” „Vââjj, vâââââjjjjjj…”

După câteva zile amicul mă sună, jumătate jubilativ, jumătate îngrijorat. Îmi spune că fiu-său și muzicuța sunt nedespărțiți (mai ceva ca un pui de rechin-ciocan de bulbucătura lui), că ciutanul a descoperit cum poate da viață muzicuței, că suflă și tot suflă în ea de nu-l mai pot potoli. Și întotdeauna aceeași arie, ceva care aduce foarte bine cu fluieratul exasperat al lui Marin Moraru pentru a potoli sforăitul șefului Caragiu, în noaptea cu bicicleta galbenă din Operațiunea „Monstrul”. În sfârșit, e un început.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s