Personalități dobrogene

Discuții

O mai veche cunoștință, pensionară venerabilă, cu baston și poftă de studiat-scris ține morțiș să strângă pentru tipar biografiile personalităților de ieri și de azi ale Dobrogei. Mai degrabă de ieri, fiindcă a decis să nu primească în volum decât indivizi născuți înainte de 1970. De ce? Nu poți face lucruri importante până la 48 de ani? Ba da, însă faptele celor de 48 minus nu pot fi socotite încă, fără dubiu, ca fiind importante. (O consecință a axiomei „nimeni nu-i profet în vremea lui”, s-ar zice.) Pe de altă parte, dacă totuși le-au fost dovedite meritele, le-a rămas prea mult timp pentru a se compromite. Deci, fără „tinerei”.

Asta e prima dintre cele două reguli ale calificării ca individualitate dobrogeană marcantă. Cealaltă are de-a face cu orizontul de lecturi și relații al autoarei. Din vorbă în vorbă, am înțeles cum a făurit domnia sa patul procustian al selecției. A ajuns numele tău la urechile autoarei, însoțit de-un clinchet argintiu? Găsește rapid informații despre tine (de preferință tot în enciclopedii sau la o amică, două)? I-ai vorbit frumos la telefon și i-ai trimis la timp CV-ul (dacă ești în viață, desigur)? Atunci da, ești „personalitate dobrogeană”. Dacă nu, nu, rămâi un ins comun.

4 răspunsuri »

  1. Buna ziua!Doresc sa aflu mai multe despre ctitoriile preotului iconom stavrofor Nicolae Paveliu daca se mai stie ceva !Sunt una din nepoatele lui!!!

    • Bună ziua, doamna Paveliu Purcaru!
      Mă bucură mult mesajul dumneavoastră. Am întâlnit des numele bunicului dumneavoastră în presa constănțeană veche. A fost nu doar om religios cu har, ci și un om dedicat comunității, energic și foarte implicat în viața socială a orașului.
      În biblioteca în care lucrez (Biblioteca Județeană Constanța) există o carte care-i e consacrată, se cheamă „Viața preotului Nicolae Paveliu” și e scrisă de un coleg de-al meu, Ionuț Druche (publicată la Constanța în 2014). Am răsfoit-o nițel acuș și vă pot spune că a fost ctitor a trei lăcașe de cult: (1) biserica „Adormirea Maicii Domnului I”, (2) biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și (3) paraclisul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, toate din Constanța. Dacă vreți să citiți cartea puteți săo cereți la secția de împrumut a bibliotecii. De asemenea, aș putea să vă scanez eu câteva pagini din volum (de altfel destul de mic). Toate gândurile bune!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s