Un puști bate mingea de calcanul dinspre stradă al casei mele. Nu-i doar un jucător aprig, ci și un comentator sportiv clocotitor, își acompaniază alergarea și loviturile cu note, observații, jubilări, dezamăgiri.
„Primește Messi”, îl aud prin fereastra deschisă, „un-doi cu Iniesta, driblează unul, doi, trei adversari, driblează și portarul și marchează din unghi! Ce golazzo, prieteni! Leo Messi e de neoprit!” „Mingea e acum la Ronaldo, Ronaldo își face pașii și trage puternic de la distanță, însă milimetric pe lângă poartă.” Apoi șutează Agüero, Griezmann, Hagi, din nou Messi (hat-trick, exultă comentatorul), Neymar, Mosala (de care nu am auzit până acum).
Fiecare bușitură în zidul casei îmi reverberează în cap, iar salva lor sfârșește prin a-mi pune tăria la pământ (knock-out tehnic, stimați telespectatori!), așa că ies și-l rog să-și găsească alt maidan. Înainte de a pleca îl întreb cine e acest Mosala. Se apropie ușor contrariat și scoate dintr-un buzunar cu fermoar o colecție de cartonașe cu mutrele unor fotbaliști. Caută nițel, apoi extrage unul în care râde un bărbos, brunet și creț, îmbrăcat în roșu: Mohamed Salah. „De la Liverpool”, îmi spune pe un ton serios piciul.
Blogul lui Alexe 
Parcă m-am văzut pe mine, când trăgeam în gard la Pârța. Aveam o bășică, stil bilă, trecea prin gard precum cățeaua în călduri.
Cam ce fotbalist te imaginai? 🙂
P.S. O bătaie bună mâncai?
Mâncam, chiar dacă nu era bună…
Da, amintiri din copilărie. În spatele blocului din Mangalia, strada Aurora, era un spațiu verde cu o mulțime de pomi. Spre latura mai îndepărtată de bloc a maidanului pomii se răreau și se crea un spațiu de dimensiunea unui teren de handbal unde, aproape în fiecare weekend din săptămână se încingeau meciuri ad-hoc de fotbal. Pe latura diametral opusă fată de bloc, acest teren se mărginea cu casa unui conațional de origine turcă. Casă cu pereți de piatră cum se obișnuiește în Dobrogea. În jur de 60-70 de ani omul își cultiva o gradină de legume și obișnuia să vândă din surplusul de produse. În special primavara salată, ridichi, ceapă verde tocmai bune pentru salate delicioase. Încă un produs specific, acadelele, pe care le făcea împreună cu soția lui, 4 la leu deși meritau mai mult.
Ei bine, toate bune până începeau meciurile. Deși regula era să nu lovești peretele casei cu mingea e de prisos să spun câte mingi și-au găsit sfârșitul sub sapa turcului. Din fericire aveam un statut privilegiat cu vecinul turc, cred că multiplele sacoșe pline cu zarzavaturi cumparate din grădina lui au contribuit la asta. Înțeleg entuziasmul tânărului fotbalist și clemența ta, sper să fie apreciată și reamintită peste ani.
Mă bucur mult că textul meu ți-a stârnit amintiri frumoase, Gabriel!! Copii sturlubatici vs turc muncitor. Și unii și celălalt îmi sunt simpatici! 🙂