Arhivele lunare: august 2019

O măsurare de futbol

Discuție

Mai jos de Monumentul Memorandiștilor din Cluj-Napoca, pe trotuarul străjuit de cafenele cochete al bulevardului Eroilor dăm de o galerie lunguță. De gradenele ei din lemn nefățuit sunt agățate reproduceri de calitate după afișe, tăieturi din ziare, fotografii care ne poartă nițeluș prin istoria sportului clujean.

Un placat vestește meciul de fotbal între echipierii Universității din oraș și cei ai Gloriei din Arad. E vorba de prima partidă oficială de fotbal a clubului studenților clujeni, jucată în 1920 și câștigată cu 3 la 1.

Încerc să-mi imaginez după-amiaza senină de mai, de acum o sută de ani, străzile cu-un aer sărbătoresc din preajma vechii cetăți purtând grupurile mici către stadionul nou-nouț (este meciul de inaugurare a arenei), copiii vrăjiți ce se țin de mâna fraților mai mari, oamenii curioși, nerăbdători, preocupați (mai sunt doar douăzeci de minute!), tribunele aglomerate, fotograful și cutia lui cu trepied înfipt în spatele uneia dintre porți, apariția „futboliștilor” pe scena verde, uralele, tricourile albastre și cele în dungi alb-negru, mingea cafenie din piele tare desenând parabole alungite, un domn arătându-i fiului său cu șapcă roșie favoriții (Bonciucat, portarul Szilágyi, Giurgiu I – centrul înaintaș), arbitrul anunțând printr-un fluier puternic startul „măsurării”.

Mâinile tale – Leanca Dumbrăveni

Discuție

Mi-am dăruit sufletul
Mâinilor tale
Cu degete lungi,
Ca ale sfinților din catedrale.

Mi-am plecat obrajii
Spre mâinile tale
Și le-ai dat conturul
Și căldura
Degetelor goale.

Mi-am lipit buzele
De mâinile tale,
Ca de lemnul
Vechilor icoane
Tăcute și pale.

Mi-am dăruit sufletul
Mâinilor tale
Cu degete lungi,
Ca ale sfinților
Din catedrale.

(Din Dobrogea jună, 4 martie 1939)

Precupețul ambulant

Discuție

Un prieten care știe că mă dau în vânt după vechituri îmi face cadou o splendidă carte poștală mai mult decât centenară. Ilustrata înfățișează fosta gară a Constanței într-un moment care ar putea fi cel de dinaintea sosirii unui tren din capitala Vechiului Regat – în fața intrării principale din strada Traian câteva birje așteaptă vilegiaturiștii pentru a-i conduce să se asigure de odăi cu paturi la Gambetta, Panaioti, Carol, Reynier, Europa, Metropol ori la celelalte hoteluri din urbe și din epocă. Impresia de așteptare e întărită de persoanele fără bagaje, mai bine de o duzină, în special bărbați, care se ascund de soare sub polata gării.

Un individ înalt, aflat oarecum în prim-plan și nițel în dreapta îmi atrage atenția. Scot cea mai puternică lupă pe care-o am și-l studiez minuțios. Poartă pulover și, cred, un șorț peste pantaloni. Aș zice că-i un tânăr și că pe cap are o pălărie. Privește spre aparatul de fotografiat, dar nu se oprește din mers, are treabă. În mâna stângă ține o cană, iar cu dreapta cară o doniță pe care-o ghicesc grea. E o doniță cu capac și-un cioc lung, aplicat la partea inferioară, cam ca o stropitoare ori ca un ceainic mare. Ce să fie? Parcă l-am mai văzut… Așa e, Luchian are o pictură cu un astfel de personaj: șorț, cofă cu toartă și cioc, cană. Simt gustul delicios-dulce-acrișor al unei băuturi mălăioase și jubilez: e un bragagiu.