La discrețiune

Discuții

Cât de mult ne place opțiunea „all inclusive” oferită de restaurante!! De unele dintre restaurante, în special ale unor hoteluri, dar nu numai. Intri, te așezi, deschizi meniul, alegi ce poftești, mănânci și bei cât poftești. Incontinent, fără număr, fără limite, până pleznești dacă ai chef, ca la Lăsata secului. De plătit, plătești o sumă fixă. O idee grozavă, despre care aflu cu surprindere că-i și foarte veche. În Constanța, de pildă, era deja „la lucru” către sfârșitul secolului 19.

Pe atunci, cel mai căutat birt din oraș era cel al grecului Hristodor Capato, aranjat pe la începutul dinspre Piața Independenței al străzii Ovidiu, într-un local cu vedere la port, grădină largă și galerie cu viță pe laturi, cam pe tăpșanul sub care s-a descoperit mai încoace edificiul roman cu mozaic. O porție obișnuită de mâncare la grecul nostru făcea, în sezonul de băi 1896, 40-60 de bani. Masa fără hățuri costa de zece ori mai mult, 4 lei, dar merita, fiind, se pare, foarte solicitată. Borș de pește, ciorbă cu urechiușe, supa miresei, saramură cu oțet, hamsii prăjite, musaca de cartofi, musaca de vinete, dovlecei umpluți, salată de biof, costițe de miel la grătar, verzituri, chifteluțe, ghiveci de vițel, pilaf, sarmale, ciulama, iahnie, pastramă, tuzlamă, scoici de apă dulce, midii marine, liqueruri, țuică crudă sau fiartă, pelin, vinuri și cognacuri vechi din viile Ionășești-Morărești, cafea, magiun, fructe candide franțuzești, plăcintă cu praz, șerbet, plăcinte cu răvașe, rahat lokum, ba și gogoși și multe alte bunătăți ce se puteau combina liber pentru o seară de pomină în „pavilioanele de cristal” de la Capato. Serviciul avea și un nume, desigur altul decât cel pe care-l folosim azi  și mult mai frumos: „la discrețiune”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s