Un copil plânge în vecini de se usucă iarba și copacii de jale. I-a dispărut pisica. O știu pe mâță, sărea uneori gardul și se tolănea sub tisa noastră, complet albă dacă n-ar fi avut o pată neagră pe urechea dreaptă, ca un soi de căciuloi de care nu se putea lipsi, deși-i rămăsese mic. Printre sughițuri, prichindelul are luciditatea de-a se caracteriza: „Am ajuns sărac… aâââ…, sunt cel mai sărac om de pe lume, aââ, aââââ…”
mai28
Blogul lui Alexe 