Arhive zilnice: 22 iulie 2020

În care primesc înghețată

Discuție

– Vrei înghețată?, mi-a strigat o voce subțire în urechea dreaptă. Cea stângă, împreună cu toată falca, erau lipite de cearșaful fierbinte. Doar ce ieșisem din apa mării și-n cap îmi vuia un soi de fericire. S-au întors precupeții pe plajă? Ambulanți uitați mi-au trecut fulgurant prin fața ochilor: vânzătorii de semințe și porumb fiert, de gogoși și mere glazurate, cei de corăbioare din scoici și de coliere de care erau agățați căluți de mare uscați, de nămol gras de Techirghiol, de reviste cu integrame, tabloide și zmeie, apoi fotográfii cu pălării de celuloză cu boruri mari, cel cu maimuțica înfometată pe umăr și cel ce-și târa puiul de leu ca pe-o jucărie stricată, toți lăudându-și marfa în distihuri doldora de spirit și din coadă sunătoare.

– Hei, nena, nu vrei înghețată?

M-am întors într-un cot și am dat nas în nas cu purtătoarea vocii: o fetiță de 3-4 ani, cu părul lung și blond învârtejit de briză. M-a privit serios, ridicându-și deasupra capului mâna în care ținea „înghețata”, vezi bine, de vânzare. Era și ea oleacă de copiliță de negustor. Mi-am pus mâna streașină la ochi să văd mai bine cornetul de plastic roz, umplut cu nisip umed.

– Cu ce este? am întrebat-o nehotărât.
– Cu ciucalată.
– Atunci vreau. Cât costă?
– Hmmm… Cincizeci și trei de lei.
– N-am atâția bani la mine, am făcut. Dar ți-i trimit de acasă, dacă vrei, locuiesc în apropiere.
– Bine, da’ să nu uiți, ține minte adresa mea: miluna, a lung, ia hu, pun com. Pa, pa!!!