Arhivele lunare: octombrie 2020

Popas în migrație

Discuție

Un nor dens a coborât peste cartier. Toate înălțimile pe o rază de o sută de metri în jur, acoperișuri, garduri, copaci, stâlpi și fire de tensiune electrică, chiar duba firmei de vizavi, s-au înnegrit și… vibrează, fiindcă, în timp ce-și odihnește aripile, imensa delegație de grauri clevetește. Nu îndrăznim să-i deranjăm, nici nu ne facem probleme c-ar putea s-o ia razna și să atace precum stăncuțele și pescărușii lui Hitchcock. De altfel staționarea e scurtă, în câteva minute stolul își ia zborul ca la comandă către miazăzi. Grijuliu să nu lase pe nimeni în urmă, m-am gândit atunci. Pe seară am descoperit însă în iarbă, sub mesteceni, două trupuri mici, nemișcate, cu penele indigo, stropite cu albuș, vizitate de furnici, gâturile parcă frânte și privirea stinsă.

Loc de joacă

Discuție

Copiii văd împrejurimile ca locuri de joacă. Ce pitită am putea face printre copacii de acolo! Ce fotbal pe cinste am juca dincoace! Ce coci ar merge pe maidanul ăsta! Haideți, aici desenăm un picioruș! Cam așa arată geografia copilăriei și nu mă mir să aflu că și pavilionul din fața clădirii cazinoului e înscris în ea cu un subcapitol. Azi îl știm ca acvariu întunecos, dar a fost construit, de către baronul francez Edgard de Marçay (care obținuse concesiunea noului Cazino Municipal), ca restaurant popular.

După inaugurarea cu pompă din iulie 1912, pe acoperișul plat al restaurantului, construit din beton armat, cânta o mare fanfară militară. Când muzicanții își strângeau alămurile (programul era bine stabilit și destul de scurt) și primeau cadența spre cazarmă, puștii din partea locului luau în stăpânire terasa. Toți dădeau chiote că s-au întâlnit, îndată începea joaca. Mingile lor colorate țopăiau pe ciment și, vă puteți ușor închipui, nu de puține ori săreau peste parapet în capul mușteriilor de la mesele de jos. Dezastru! Tufleau pălării, stricau frizurile Rudolf Valentino și delicatele onduleuri Marcel, vărsau halbe și farfurii cu măsline. În 1925, când s-a pus problema renovării pavilionului, mulți au sperat că se va ridica o balustradă înaltă care să oprească „proiectilele” de cauciuc. Lucrul nu s-a întâmplat și bombănelile au continuat. Azi jocurile sunt uitate, platforma e îngrădită, iar o pancartă mare ne informează că e în pericol de prăbușire.

[Fotografie din colecțiile Bibliotecii Județene Constanța]