Arhive zilnice: 19 februarie 2021

Fata mea dragă!

Discuție

O prietenă marchează Dragobetele invitând cititorii bibliotecii unde lucrează (și nu doar pe ei) să participe la un concurs de scrisori de dragoste. Evaluează originalitatea, caligrafia și alte cele, oferind premii frumușele în cărți. Ideea mă incită imediat, „Fata mea dragă!”, mă și văd scriind cu noul meu Platinum albastru de Chartres, cu peniță fină. Apoi îmi iau seama. În nici un caz nu aș vrea ca cineva, în afara iubitei, să-mi citească un rând măcar dintr-o scrisoare. O scrisoare de dragoste e o taină, o șoaptă ferită de orice ureche, o ceremonie într-o mansardă luminată pieziș, la care ușile sunt zăvorâte pentru întreg universul.

Mă gândesc să inventez la repezeală un „eu”, un personaj „destul de bine” și cu suflet tânăr, îndrăzneț, îndrăgostit lulea de-o ea veselă și frumoasă. Îl botez Bob și-l pun să scrie o scrisoare de amor. Merge, dar omul are tendința să exagereze, e limbut, demagog și se sparge în figuri de stil. În plus, scrie cu niște volute mari, chipurile e un tip generos. Îi trag un șut în fund lui Bob și-i arunc misiva la coș. Bob al doilea e serios și nițel sfios, scrie mai simplu, dar și mai greu. Taie mereu cuvinte, tot pune și scoate capacul stiloului de parcă-i e teamă că-l trage curentul. Încep să-mi pierd încrederea și-n el. Când termină și se semnează îmi dau seama că ceea ce a ieșit e producția mea personală și nu a lui, că m-am reîntors, fără să vreau, în vechea mea piele de măgar. Renunț, cu părere de rău, la concurs. Dar, cum-necum o scrisorică a ieșit, așa că o copiez fără ștersături pe-o foaie nouă și-o împăturesc cu grijă. La poșta din centru îi găsesc un plic simplu și o franchez loco. Când o-mping în burta cutiei poștale de la intrare, mă cuprinde o nerăbdare inexplicabilă.