Farmecul colăceilor

E durdulie, dar se tratează. Face zilnic gimnastică de înviorare și abdomene, pedalează kilometri după kilometri pe bicicleta medicinală, elaborează planuri de diete mai mult sau mai puțin severe (și mai mult sau mai puțin bizare), pe care le respecta o zi, o zi jumate. De câteva ori a alergat prin cartier (am însoțit-o, desigur, doar m-am legat să-i fiu alături la bine și la rău), la ceas de seară, ca să evite uimirea vecinilor. Acum a lăsat-o mai moale, dar a fost o vreme când se canonea nu glumă. Rezultatele s-au lăsat așteptate, iar lucrul a contribuit la apariția unor perioade de disperare, cu lacrimi de crocodil, ardei umpluți, musacale, cataifuri și merlot de Dealu Mare. Dar astea treceau repejor.

Azi dimineață, prinsă cu magneți pe ușa frigiderului, am găsit o foaie scrisă îngrijit de mână, cu caligrafia ei copilăroasă, neschimbată din gimnaziu. Copiase de undeva un text al lui Michel Tournier, unul dintre scriitorii mei favoriți. Zice Michel: „În sfârșit, după jumătate de secol de aberație, de cult al sfrijelii și al consumpției clorotice vedem că revine preferința bărbaților pentru femeile planturoase  pe care le-au reprezentat cu atâta  lirism Rubens, Rembrandt și Renoir. Farmecul colăceilor și al șoldurilor durdulii a fost regăsit de Fernando Botero, crainic al vremurilor viitoare. Secolul al XXI-lea va fi dolofan sau nu va fi deloc.”

„Mă pot eu opune spiritului veacului?”, a adăugat în post scriptum și a semnat, am senzația, cu entuziasm.

Arsenal

A fost spartă librăria domnilor Anastase Dzodze și Willy Schwartzenberg de pe Ștefan cel Mare colț cu Mihai Viteazu. S-a întâmplat în miez de noapte. Broaștele și lacătele (scumpe și lăudate) au fost deschise cu șperacle. Sergentul de stradă și-a făcut conștiincios rondul, a notat că lămpile din intersecție erau sparte și atât. Nimeni n-a văzut și n-a auzit nimic. „Profesioniști”, au admis cu amărăciune polițiștii. N-au fost furate cărți, nici măcar proaspăt ieșitele de sub teasc, Soliloquiile lui Eliade și Viața lui Mihai Eminescu de George Călinescu (e începutul anului 1933), ci cuțite, pistoale, revolvere, puști de vânătoare și o mare cantitate de muniție de diferite calibre. Da, pe atunci librăria era un arsenal complet, nu vindea numai cele mai grozave arme inventate vreodată, cărțile, dar și fierătaniile astea grele, reci, bubuitoare.