Farmecul colăceilor

Discuții

E durdulie, dar se tratează. Face zilnic gimnastică de înviorare și abdomene, pedalează kilometri după kilometri pe bicicleta medicinală, elaborează planuri de diete mai mult sau mai puțin severe (și mai mult sau mai puțin bizare), pe care le respecta o zi, o zi jumate. De câteva ori a alergat prin cartier (am însoțit-o, desigur, doar m-am legat să-i fiu alături la bine și la rău), la ceas de seară, ca să evite uimirea vecinilor. Acum a lăsat-o mai moale, dar a fost o vreme când se canonea nu glumă. Rezultatele s-au lăsat așteptate, iar lucrul a contribuit la apariția unor perioade de disperare, cu lacrimi de crocodil, ardei umpluți, musacale, cataifuri și merlot de Dealu Mare. Dar astea treceau repejor.

Azi dimineață, prinsă cu magneți pe ușa frigiderului, am găsit o foaie scrisă îngrijit de mână, cu caligrafia ei copilăroasă, neschimbată din gimnaziu. Copiase de undeva un text al lui Michel Tournier, unul dintre scriitorii mei favoriți. Zice Michel: „În sfârșit, după jumătate de secol de aberație, de cult al sfrijelii și al consumpției clorotice vedem că revine preferința bărbaților pentru femeile planturoase  pe care le-au reprezentat cu atâta  lirism Rubens, Rembrandt și Renoir. Farmecul colăceilor și al șoldurilor durdulii a fost regăsit de Fernando Botero, crainic al vremurilor viitoare. Secolul al XXI-lea va fi dolofan sau nu va fi deloc.”

„Mă pot eu opune spiritului veacului?”, a adăugat în post scriptum și a semnat, am senzația, cu entuziasm.

6 răspunsuri »

  1. Ca membră a Alianței Durduliilor Frumoase pot zice că nu e urât să fii un pic cu forme, e dezgustător să fii fufă, să fii răutăcioasă și să trăiești cu un bărbat căruia îi plac slabele 🙂 sunt sigură că la toți bărbații le plac femeile cu forme, numai că vreo 40% au curajul să recunoască asta 🙂

    • Da, da, merită fiecare pagină și fiecare frază. Favoritul meu e romanul „Picătura de aur”. Am aflat între timp că fragmentul cu secolul dolofan e din volumul „Celebrări” (Humanitas, 2010). 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s