Au venit dinozaurii

– Caută ceva? m-a întrebat o asiatică foarte tânără la magazinul cu mărunțișuri chinezești din Piața Unirii. Toată fața îi zâmbea, ochii, gura, chiar și nasul mic, cârn.

– Da, caută, m-am pomenit, fără să vreau, dar și fără maliție, în româna ei nițel cântată. Niște jucării, niște figurine dinozauri, musai din plastic tare.

– Nu are acum, dar poate aduce, a zis ea. Mi-a făcut semn să aștept și a dispărut sub scară, în spatele unor cutii de carton. O vreme am auzit un zgârmâit ca de șoricel. Când a revenit, mi-a așezat în față un soi de catalog, un dosar cu fotografii: animale preistorice pentru toate gusturile, stilizate desigur. Pe măsură ce alegeam, fata desena logogramele ce însoțeau ilustrațiile, cel mai probabil numere, într-un carnețel. Am bifat mai multe șopârle teribile decât plănuisem, cu gândul la bucuria amicului meu de 5 ani a cărui onomastică se apropia. Devenind serioasă, fata mi-a zis că dacă am încredere să îi las numărul de telefon mă poate anunța când ajung dinozaurii, „cam doi cinci zile”. „Macao, nu Wuhan”, a adăugat cu o formidabilă responsabilitate în glas. Am recitat numărul și i-am mulțumit.

Astăzi am primit un țâr de la o voce cuviincioasă, subțire și veselă, pe care-am recunoscut-o imediat:

– Au venit dinozaurii din China.