Castelul

Fiindc-am ajuns devreme la plajă, mi-am putut alege nestingherit locul pentru tabără. Și-am făcut-o lângă un castel arătos, cu alee de acces, străjuită de flori și verdeață, donjon robust, apărat de-un zid fortificat cu mulțime de bastioane, cu pod arcuit peste șanțul lat, fără apă la acel moment, semn că nu se știa amenințat. De fapt, era în pericol, un pericol uriaș și iminent, după ora opt, hoarde de plajiști cu gâturi înroșite au început să pufnească stingheri și să-i scurme împrejurimile. N-am avut săgeți de fier, dar l-am apărat cu corpul, introducându-l frumușel sub radicalul brațului meu drept.

La un moment dat, o doamnă cu umeri subțiri și fața aproape ascunsă de o bonetă albă, în genul celor purtate de femeile supuse din filmul „Povestea servitoarei”, s-a instalat de cealaltă parte a castelului. În ochii ei albaștri am văzut că așezarea lângă castelul de nisip n-a fost întâmplătoare, ci că a poposit împreună cu ceva ce-ar putea fi valurile unei amintiri frumoase, stropii unui dor.

Nisip, cer și mare sau Mamaia la 1900

Aqua Magic – terase – manele – langoși – șaorma – Coca-Cola – „clătite d-un cot” – tatuaje – Habibi Beach – exchange – parcare privată – telegondola – „Love, sex, Durex” – „Ia porumbu’, șefule!” – Uzina de pizza – hop și eu cu tanti Adi – jogging – „Hai să pictăm marea la Mamaia” (închis temporar) – grupul statuar Confidența – înghețată – autoservire – hamsie – bere la draft – Kiss FM – wi-fi gratuit („pentru cei care nu iau vacanță de la facebook”) – colaci gonflabili – papuci – ii – pălării – mingi – ochelari de soare – tomberoane – zoaie – Circul Americano Vargas – uscăciune – omizi – ruina Palatului Festivalurilor – „Vel Pitar, pâinea anului 2016” – farmacia inimii – arbuști Mierea-Ursului – șezlonguri 90 lei – mașini – scutere – trotinete electrice – umbrele – femei construite din gângănii, lumină și parfum de pătrunjel – poliția locală – Fan Courier – hoteluri – hoteluri – hoteluri… Mamaia de azi seamănă cu Bâlciul Moșilor de demult, descris de Ion Luca Caragiale. Dar cum arăta ea în vremea lui Caragiale (înainte de exilul la Berlin)?

Iată o mărturie, a Cellei Delavrancea, dintr-un interviu luat de Constantin Dumitrescu la începutul anilor 1980 (publicat în Oracolul și clepsidra, Cluj-Napoca, 1983):

„Treceam lacul și ajungeam la Mamaia. La Mamaia nu era nimic decât nisip, cer și mare. Atât! Nici un hotel, nici o casă. Lângă Constanța erau câteva case, căscioare de pescari, dar pe urmă nu mai era nimic până la Capul Midia, mi se pare. Nimic. Și noi ne duceam acolo, ședeam toată ziua. El (inginerul Zosima n.m.) venea acolo cu un coș enorm de merinde, de fructe, de tot ce trebuia ca să ne încânte și ședeam până aproape de douăsprezece noapte acolo. Ei bine, plimbările, domnule, pe malul apei și la Mamaia, nu imediat ci nițel mai încolo, unde nisipul era ca asfaltul, nu se pot descrie. […] Când nu era lună, dar era noaptea foarte clară și stelele în august foarte mari, stelele se reflectau pe nisipul ud aidoma, încât eu aveam impresia că umblam pe Carul Mare. E un sentiment aș zice cosmic. Și mi-aduc aminte că tăceam cu toții. Nu se întâmpla prea des acest lucru. Toate constelațiile sosite jos. Le aveam în poală. Călcam cu picioarele ude pe stele, că ne punea tata să ne descălțăm în acele momente zicând: nu trebuie să simtă steaua că ai gheată în picior. Da, da! Era o impresie extraordinară.”