Arhive zilnice: 14 septembrie 2021

Cinci într-o cabană (fără a mai socoti și câinele)

Discuții

Eram patru: Cornel, Iulică, verii mei primari din partea mamei, eu și fii-miu, Mircea. Așezați în scaunele unui 4X4 care urca sprinten pantele drumului forestier. Discutam despre una-alta, cu adevărat preocupați eram însă să nu ne bușim țestele de capota capitonată și să nu ne lățim nasurile de geamurile securizate, nu vă ascund că mașina ne smucea bine de tot. Totuși, jubilam. Cu doar o oră-două înainte picoteam la țară, în casa părintească, vipia îmi cauterizase simțurile, mă storsese de energie, de idei, de dorință. Ascultam indiferent tremoloul plin de warm fuzzies al unui țânțar, cu siguranță același care mă chinuise în noaptea precedentă, când a sunat telefonul. Un alt văr, Marian, fratele primilor doi, ne aștepta la o cabană (a lui) pitulată undeva într-o circumvoluțiune din creierii munților Leaota. Un sejur la munte împreună cu prietenii (și modelele) anilor fericiți ai copilăriei mele? De nerefuzat!

Imediat ce-am intrat pe drumul pădurii, undeva în mijlocul comunei Moroeni, Tiguanul lui Iulică, surprins de macadam și hârtoape, a dat semne de uimire, lumini bizare i-au apărut pe bordul complicat. Și-a tras însă sufletul la umbra unei larițe, după care s-a pus cu forțe noi și fără alte mofturi la drum. Ne-a condus pe valea Ialomiței, apoi pe cea a râului Brătei, până-ntr-o poiană doar nițel mai mare decât covorul dăruit geamiei din insula Ada Kaleh de unul dintre ultimii sultani ai Sublimei Porți. Dar la fel de frumoasă. Pe această bucățică de pământ ruptă de lume, năpădită de iarbă înaltă, îmbibată cu miros de garofițe, măceși, rășină și zmeură, scăldată pe-o latură de ape vijelioase și-nconjurată din toate părțile de coaste abrupte, împădurite era cabana. A fost construită, aflăm de la Marian, de un italian cutezător și cu dare de mână, investitor în fabrici dâmbovițene și-n podgorii oltene, în locul alteia, veche și hrentuită. Menită întâlnirilor relaxate cu prietenii și cu iubita lui româncă, a fost botezată după râul ce-i spală și-i amenință temelia. Cu acoperișul puțin înclinat și asortat cu haina împrejurimilor, Brătei e somnoros și meditativ, primitor și bun vecin cu brazii înalți, cărora le împrumută iarna din căldura șemineurilor sale.

Un picior în iarbă și mulțime de gâze au zburat din calea mea. Am tras vârtos în piept aerul tare. Înaintea lui Marian, ne-a întâmpinat câinele lui, Haiduc, o apariție flocoasă și-atât de bucuroasă de oaspeți că era să ne rostogolim cu toții în fâneață. În locul ăsta neasemuit de frumos, ales de-un îndrăgostit bogat pentru a fugi de lume, am sorbit cu guri lacome primele pahare: coniac cu iz de prune și fum de pipă, îmbietoare producție proprie a unuia dintre veri.