Arhive zilnice: 24 ianuarie 2022

Pescărușul mesager

Discuții

Pregătind o comunicare despre iarna grea de la cumpăna anilor 1928-1929, găsesc în ziarul local Dobrogea jună din acea vreme o neașteptată întâmplare cu iz de spionaj. În seara zilei de 4 februarie 1929, zice publicația, pe când se întorcea acasă pe un frig de crăpau pietrele, d-l Grigore Dobre a văzut pe strada Traian, dincolo de clădirile Școlii de Marină, Muzeul Marinei de azi, un pescăruș degerat, mai mult mort decât viu. Suflet milos, d-l Dobre l-a luat la subraț, cu gândul să-l ajute să se întremeze, după care să-l redea cerului.

În timp ce se încălzeau amândoi lângă teracotă, ofițerul nostru – d-l Dobre era ofițer de marină și comandant al remorcherului Julieta al Serviciului Porturilor Maritime – a observat un ineluș din metal pe unul dintre picioarele păsării, iar pe el, ce credeți?, o inscripție fină, o combinație complicată de cifre și litere, unele latine și altele chirilice. Hopa, ce-mi ești tu, păsăroiule!?, trebuie să-și fi spus comandantul. Când a citit cuvântul „Moskva” pe inel, o idee l-a pocnit ca un pumn la linguriță: pescărușul era un mesager pentru spionii sovietici din oraș. Trebuie spus că în anii 1920, poliția descoperise la Constanța mai multe celule care spionau în favoarea sovietelor, inclusiv una interesată expres de baza navală.

A doua zi, d-l Dobre a pus veriga pescărușului pe biroul căpitanului portului. Uimit de cele aflate, căpitanul l-a felicitat viu pe comandantul Julietei pentru perspicacitate și vigilență și a predat inelul, și cazul, unei echipe de anchetatori și specialiști în cifruri. (Pescărușul a rămas în custodia d-lui Dobre, legat de piciorul patului.) Vă puteți închipui cu câtă scrupulozitate am cercetat colecția Dobrogei june ’29 pentru a afla deznodământul investigației, zi după zi, săptămână după săptămână, până la sfârșitul primăverii, apoi până la sfârșitul verii. N-am mai găsit absolut nimic despre pescărușul mesager. Probabil puternica și secretoasa Siguranță a Statului condusă de Mihail Moruzov intrase pe fir și, grijulie, blocase accesul la informații.

Am revenit cam fără tragere de inimă la efectele gerurilor și vifornițelor cumplite de la începutul lui 1929: orașul izolat, oameni morți de frig, marea înghețată cât vedeai cu ochii, animale moarte pe capete în grajduri și pe câmp, vapoare strânse în menghina gheții, gata să pleznească precum tărtăcuțele strânse în pumn, bancuri întregi de pești congelate și aruncate pe țărm, imense cantități de mărfuri compromise în port, remorchere transformate în disperare de cauză în spărgătoare de gheață, inclusiv Julieta amicului nostru, luptând sisific să facă circulabil bazinul portului, foamete, șomaj, deznădejde. Lăsasem Dobrogea jună și trecusem la Dacia, alt ziar din epocă, iar iepurele a sărit când mă așteptam mai puțin. După o prea mică introducere, o știre din Dacia zilei de 6 februarie dădea soluția importantei, senzaționalei, tainicei afaceri: pasărea zburase de la grădina zoologică din Moscova. Ceea ce nu înseamnă că pescărușul nu era un mesager, doar că mesajul lui era libertatea.